Haide, iubito, mai spune-mi tâmpenii
arată că ştii să-nţelegi un surâs,
arată-mi, de fapt, ce vrei tu
boulenii
vor trece oricum
şi vor face
muu-muuu.
Eu te-oi ascunde-ntr-o rimă săracă –
e ce
Trenul personal plecat din București pe la șase dimineața a ajuns, cum era de așteptat, în Bușteni pe la nouă și ceva – timp berechet să-ți treci în revistă păcatele, speranțele deșarte și toate
Tăcere. Liniștea din sală nu e o liniște obișnuită. E grea. Întinsă. Încărcată de respirații reținute și priviri pierdute-n podea. O strângere în piept. Îmi trec palma peste lemnul cald al viorii. E
i-auzi, tedy
a venit iar ancuţa.
n-a bătut
a apăsat direct clanța
mama a oftat și-a zis doar
„intră”.
stă pe scaunul de lângă chiuvetă
și se uită pe geam.
ăla mic,
care dă în
Nu știu de ce mă urc. N-am treabă la Obor; nu mă așteaptă nimeni, nu mă caută nimeni. Dar dac-aș mai fi stat măcar o oră în garsoniera galbenă de fum și singurătate adunată în straturi, ca jegul
mecanismul e simplu — dacă ai timp
ți-l explic
și te prinzi imediat — iei un picior, îl pui înaintea celuilalt,
apoi pe celălalt înaintea primului și uite-așa,
deși poate ai fi vrut să stai la o
Afară-i ger, cer desfrunzit,
– Nu fi tâmpit!
– Mă rog; va fi. Acum anticipam
(convențional e modul meu de-a fi
sentimental
pe ger, iubito,
lasă-mă un pic
să îți explic)
Nu trebuie decât să
hârș
așa făcea sertarul ăla când îl deschideai
pentru lucruri care nu-ți mai plăceau
nici nu mai știu dacă era neapărat vorba de șosete
oricum, scoteai totul
dar păstrai ambalajele
ai zis că
Stau ca boul pe scenă, înțepenit, și sala mă privește. Toată sala. Îi simt cum stau acolo, ascunși în întuneric, adunați ca niște corbi gata să mă sfâșie. Toți așteaptă să vadă ce dracu’ fac acum, ce
La Lacrimi și Sfinți, unde chelnerii aleargă
cum fugea tata să prindă rata de 5,
mă uit la varza pe care mi-au servit-o-n tigaie
și mă gândesc: „Ia uite, bre,
o capodoperă culinară…
pe vremuri,
Dacă ar fi să compun un poem de sorginte social-filozofică —
un string,
o fiță,
o caramea, o halviță —
nimic n-ar fi mai potrivit, mai carnavalesc, mai de efect imediat
decât să vorbesc despre
alfabetul începe cu litera a
de la abandon,
de la așteptare,
de la absurd.
de fapt, uite ce vreau să-ți spun: alfabetul ăsta —
sau cum îți place ție să-l numești, limbajul nostru
de
mi-ai scos inima din piept, râzând
și ai băgat-o într-un pantof
mi-ai zis: poartă-l până crapă,
să-ți amintești cum se umblă
fără s-atingi pământul
apoi ai învelit sânii în șervețele,
i-ai
Din șanțul canelurii frezată peste cap,
cu rugi de vaselină și cu unsoare-n șlap,
eu, ax interior prin fluxul virtual,
visam cuplări de taină, nu stres reacţional.
Acolo, în ansamblu, cu rol
Mărie, Mărie, cu crupa de foc,
Pusu-ţi-ai podoaba
pe vis cu noroc, Ți-ai lăsat kouloura
să-mi fâțâie-n față,
Și-n ochi să-ţi văd pathos,
și chin
şi dulceaţă. Te fâțâi pe ritm de baladă
Noroc, Mitică! La mulţi ani!
Monşer, parol!
Nu savurez aceste false-apucături
de protocol.
Spui „la mulţi ani” şi „să trăieşti”, adică
unuia care – cum să zic – ridică
vagi semne că ar fi pe
Nicuşor merge, târșâindu-și pașii, cu umerii căzuți ca și cum orașul i-ar atârna de gât. Aerul e greu, plin de miros de asfalt încins, de fum de eșapament, de benzină stătută și canalizări care
Turația e lentă.
Picioarele livratorului, ca pistoanele moi,
pompează aerul aspru al dimineţii.
(Bicicletei nu cred să i se fi rupt o pedală —
dar geanta tresaltă oricum)
-din fericire-
În
Iubita mea, dintr-un sfârşit de film
dintr-un chiştoc strivit în scrumieră
dintr-un ibric spoit cu zaţ
dintr-un gândac strivit
pe noptieră,
din ceasul care bate-n cuie timpul
din ochii orbi ai
Stau şi mi-l imaginez pe băiatul de la IT – să-i zicem Liviu– nu ştiu de ce, aşa-mi vine; Liviu parcă e un nume special inventat pentru băieţii cu ochelari, buze groase şi un pic împletite, păr lins
DM