am ieșit din casă
cu gândul clar să cumpăr lipici
aveam o fisură mică
în atitudine
„ocoliți – pe la unu” — ziceau
și-așa am făcut.
blocul nu mai avea parter
rămăsese
doar o femeie care
mă alint
nu-s gras, nu-s slab
sunt exact cât trebuie ca să nu prezint risc pentru nicio fantezie.
un echilibru instabil, ca balanța de la cântarul din piață
am ochelari –
dar cine
Leagănul scârţâie monoton, parcă şi el s-a plictisit de atâta mişcare. Sara se dă mai tare, împingându-şi picioarele în aer, ca şi cum ar vrea să arunce totul departe. Andrei se leagănă încet, abia
Verde zvon, verde zvon,
sare soarele din pom!
Muguri plini de nepăsare
ies în dansuri circulare,
freamătă, foșnesc, se joacă
dorul macină şi sapă.
Vântul verde mă-nvârtește,
timpul verde mă
Dacă mă iei repede, n-aș putea să-ți dau exact ziua în care ea a devenit șoferul oficial. Cel mai probabil într-o dimineață, în care i-oi fi spus ca să evit cearta „da condu tu! dacă tot eşti aşa de
alerg, alerg
eu nu pot să merg
decât să alerg.
tu spui – ai venit?
eu confirm: – am venit.
– stai colea! și eu stau.
dar ochii îmi fug,
mâinile-mi tremură,
gândul îmi zboară,
pulsul îmi
Nostalgia, draga mea bucată de crevete,
servit în propria-i coajă,
comandat din teribilism și consumat, aparent, din mândrie prostească.
Nu că n-ai fi tu bun,
dar am eu mici rezerve când îți
— Domnule, un utilaj – zice nea Toma – e ca un organism viu. Ca un om, cum ar veni.
Stătea în mijlocul nostru, drept, în salopeta lui albastră din care ieșea gulerul alb al cămășii, fixându-ne pe
astăzi mi-am scos inima la aer,
am agățat-o în cuiul din spatele ușii,
unde paltonul tău încă mai ține forma umărului.
degetele tale, oarbe, pipăie dimineaţa prin șifonier,
îmi agață la
nu regret. nu mă jelesc. nu strig…
versul lui Esenin plutea între noi ca un obiect mic,
translucid,
o insectă prinsă într-un chihlimbar
pe care tu îl scoteai la iveală așa, ca din
i-auzi, tedy
a venit iar ancuţa.
n-a bătut
a apăsat direct clanța
mama a oftat și-a zis doar
„intră”.
stă pe scaunul de lângă chiuvetă
și se uită pe geam.
ăla mic,
care dă în
îmi plac atlasele,
în special cele botanice;
nu că mă dau rotund,
dar clasificările,
cuvintele latinești —
pentru cei nefamiliarizați, partea scrisă cu italic —
își găsesc adesea, în mintea mea
„să-mi scrie versuri în franceză” –
așa ai scris în oracol la dorințe secrete –
mă rog nu-mi era adresat sută la sută mie
dar eu așa am luat-o
textul era redactat cu cerneală violetă
rotund
ceva-mi spune că o maşină AI
ar fi cât se poate de potrivită
pentru viaţa de cuplu.
nu s-ar foi în pat
(de exemplu)
n-ar da din picior când adorm,
nu m-ar întreba (după ce adorm)
„ai adormit
mănânci tot din farfurie
și lași comentariile.
mama zice mereu asta,
dar eu nu comentez.
mie doar că nu-mi place mazărea.
„ai pus și pentru petrică?”
„i-am pus.”
tonul ei sună un pic
doaamne – ce-aș mai zice una
filozofică,
ceva cu apocatastază
(îmi pare rău că nu știu ce-nseamnă – da’ jur
că aș face-o să sune ca și cum aș înțelege).
aș începe grav – de pildă cu o referire