Poezie
Timbru și ambitus
1 min lectură·
Mediu
Se făcea că te îmbrăcai
(sumar)
și te-ncălțai
și eu mă uitam
la tine cum pleci (evident,
mă ofticau privirile tăioase și reci)
„Ai roșii în frigider”
“Am văzut”
„Sper să-ți ajungă
colțurile alea de pâine
care mai sunt (întărite) în pungă.”
„Lasă, nu-ți face griji —
o să cumpăr.” (am zis)
Evident, toate astea
petrecându-se către ziuă.
În vis.
Apoi se făcea că ai luat-o pe scări –
(avantajul, în astfel de cazuri e că,
dincolo de urcări
în sfere înalte de transcendență și zbor,
trupul se poate deplasa fără probleme
din dormitor,
jos, pe trepte,
afară din bloc,
unde (se făcea)
ai plecat de nebună
în chiloți
și fără cojoc.
„Fă, nebuno!” – ‘ţ-urlam
(cum se urlă în vis –
cu aplomb de Caruso,
timbru și ambitus de maestru vocal) –
„Unde dracu’ te duci?!”
Printre cruci și răscruci
cu-al tău pas repezit ?!
N-am aflat.
M-am trezit.
Lângă mine – minune –
zâna sforăie tun.
Ca valiza în gară.
(Anacronic – o spun
pentru domnul Caragea,
cel neîmblânzit,
care-ar vrea,
dar nu are
stele de oferit.)
00561
0