Daria Darid

trecătorul și-a amintit de ce vârâse noaptea-n arlechin de pe margine oamenii așteptaseră în ploaie ceasuri întregi să se facă lut din care să rupă dumnezeu o femeie ca mine a cules o

mă simțeam de parcă aș fi sluțit vânatul aș fi sluțit vânătorul era om acolo îmi îndepărta praful de pe ochiul stâng începuse previzibil stivuiam îmbrățișări nume felurite prinseseră a-mi

în zile ca asta, au retras croncănitura au retras brațele au retras sfârșitul se făcuse atât loc gol încât Dumnezeu nu mai însemna mare lucru în zile ca asta au retras pietrele din

să mă fi oprit acel drum imens peste fulgi de păpădii merg la braț, charon sunt mireasă și aștept să mă schimbe spune țestoasele pot să zboare dacă le arunci în aer sau în

dimineața asta am să mă trezesc am să arunc coastă după coastă câinilor groapa sfințește omul și nu înghite niciodată în sec dumnezeu nu meșteșugește la cer când e să plouă, plouă pentru că

nu a mai rămas niciun fel de emoție fetița tuciurie zgârie tavanul îngână tot ce rostesc îndrăgostiții de afară sunt snopi roșii de căldură moartea îi orânduiește cu drag în cădere fie

un fel de corb se cuibărește sub ochi întinde aripile capăt gene, un pocnit de degete și ciocul lui, daltă și baros, îmi desface cu grijă privirea: oamenii părăsesc anevoie pe

au coborât tavanul cu sfoară cu toții am vociferat nici chip să ne prindem unii de alții la așa temperatură oglinda ghiontește acum îți vine rândul să râzi acum îți vine rândul să

așa a fost făcut îți scapă printre degete sângele în depărtare moartea nu e altceva decât un ventriloc ce întrebuințează glasul unei oglinzi ce a luat în îngustime sufleorul

o liniște ca asta ar fi putut să facă ordine în noi ar fi indignat până și îngerul ăla pus de 6 pe aici așa se obișnuiește da, nepoftitule, ai grijă mare, la plecat se ia cu sine

multă vreme m-am codit să fac din degetele noastre un pian preparat să înceapă liniștea greșit să te confund cu un cric pneumatic pentru cer greșit să te aduc să faci tot felul de

habar n-am ce cauți tu aici m-am înapoiat acestei femei moarte, câțiva ani în șir am stors din brațele ei pământ și mi-am lăsat inima, uituco, să tencuiască zidul de ambele părți mă

uituco, hai să ne punem măștile și să vorbim despre se prea poate să te fi alungat din greșeală aveai surâs contenit îți reușeau tot felul de chestii făceai oameni îndepărtați să

până la un anumit punct nu se amestecă umbrele astea roșesc din orice că-mi vezi prin cer că-mi vezi prin haine aproape că-mi lipsești poate prea pripit ai crezut că sunt ca orice femeie cu

orbul acesta merge întotdeauna cu mâinile la spate îmi bordurează văzul, face din el tiv îngerului ne potrivim ceasul ne potrivim pașii continuăm izbitura dârz unduită în lacrima lui

preferatule, corosive bătăi de inimă sunt la mare căutare emptiness is form chiar și acum că-ți înmoi limba în toată această redenumire de sfârșit palpat cu ceva indiferență și

că ascult Pretty Toy cât oamenii trag la mine ca muștele la colivie că mă gândesc serios să mă-nchid inima lui sau a altuia e doar iscusit turn babel că îmi merge prost când visez morți

singurătatea nu vatămă. nici văzul ocolind domol suprafețele opace. îmi las gândurile să cadă. răpăiesc în pieptul mamei. în schimb, îmi cere să-i fac un poem pe care să-l citească

există discontinuitate în toată această paralizie ca și când străzile ar dosi prin baruri goale întoarcerile victimizezi prea mult apusul, îl pătezi intenționat cu clor și pe bună

afurisit spărgător de nuci și alte cutii toracale n-aveam cum să ghicesc pe moment tăcerea este o carapace doar pt cei vulnerabili pe când noi avem buzele tari ca de nicovală. ne sfărâmă

n-ai de ce să te lamentezi așa pieptul acesta are o acustică bună și soiul ăla de ecou care te face să nu te simți singur niciodată la plecare are și un închizător subtil pentru femei ca

lipsește povestea/ îngenuncherea are și ea scuzele sale amprentele ei sunt vechi feritul de la ore fixe este un pendul pașnic în toată această pândă a focului de paie orice fel de

nici măcar nu mai reacționez acum, că tot dau peste oameni care folosesc plânsul drept corector. nu se pot spune prea multe despre pași urnind văzul dintr-o fisură într-alta nu mă refac

pur și simplu azi nu concep să fiu mijlocită asta sau aș putea să adun o vietate din care să-mi fac steag alb ori de câte ori dumnezeu nu se mai întoarce caut în tivul îndepărtării de