haotica

un fel de corb se cuibărește sub ochi întinde aripile capăt gene, un pocnit de degete și ciocul lui, daltă și baros, îmi desface cu grijă privirea: oamenii părăsesc anevoie pe furiș întoarcerea la puf înfiripă piept, palme și tot arsenalul de victimă corbul acesta mă trage după el în teritorii străine, revendicate noaptea se toarnă-n zori cu mână de chelner nu plec spre casă fără mânuși nu e atât de frig cât faptul că se mai găsește unul, altul să-mi ceară să-i închid ochii, să-i pun în ordine bătăile inimii, să-mi prefac pântecul în staul. corbul nu pregetă înghite toate felinare toți oamenii, doar vocile lor rămân sârmă ghimpată o piatră mi se așază pe piept fie că-s daria, fie că-s oana .