alipesc un clipit

afurisit spărgător de nuci și alte cutii toracale n-aveam cum să ghicesc pe moment tăcerea este o carapace doar pt cei vulnerabili pe când noi avem buzele tari ca de nicovală. ne sfărâmă începutul lor de verticalitate, chit că glasul e prea stângaci pt a cuceri așa zgârie-nori, urmele. și dacă vezi vreun liliac el e rătăcitul de care-ți mărturiseam mai devreme când becul încă nu-mi stânjenise îngerul păzitor cu fluturi înfipți în buricele acelorași degete ce au înăsprit pianul. în zilele noastre, simplul fapt de a înlocui nu mai șochează pe nimeni deși cu toții sfârșim prin a face tot mai multe exerciții de respirație ca și cum am asista moartea la naștere.