vaselină

nici măcar nu mai reacționez acum, că tot dau peste oameni care folosesc plânsul drept corector. nu se pot spune prea multe despre pași urnind văzul dintr-o fisură într-alta nu mă refac cu una, cu două este nevoie de mult tact dacă tot am să întineresc muchiile acestor brațe rareori strig pe nume tăcerea pe care o pregătisem la urmă este oarecât veriga-lipsă dintre mame și dumnezeu. și dacă ar fi să rup tot ce-mi cade pe mână, ai rămâne fără bandaj copaci sau glas. desigur, atunci nu te-aș mai numi uituc. dar dacă am să înmoi pe limbă moartea, e mai ușor de răbdat singurătatea asta care unge cu vaselină?