Daniela Davidoff

vilgilența te ajută să rămâi în viață, e răspunsul la toate întrebarile tale dealurile vor fi întotdeauna domoale și frumoase asemănătoare sufletului unde simțul mirosului te obligă să te rupi de

în lobul frontal al emisferei sunt procesate gândirea abstractă, voința , capacitatea de decizie și tot timpul puterea de a o lua de la capăt, în spatele ei, la mare distanță e

acum venele curg direct în pământ. dealurile care se înalță în față sunt verzi, ascunse în ceață. cabana e construită din lemne groase. aceasta e oaza suflul înspre ferestrele mari de unde

orașul e brăzdat de tranșee. bucăți de carne strălucesc la soare. deasupra lui podurile urcă/ coboară se învârt în gol. mașinile ne alimentează fabricile . suntem păpuși cu rezervoare, cu

pieptul meu e un câmp de forță care adună toată zăpada. adună secundele în păraie albe. apoi ceasul se-oprește. numește două animale care aleargă și se camuflează cu sângele la vedere. în locurile

aerul circulă în alveole mici/ pe care le înghițim /asta ne face senini și ușori. :: în alaska se așteaptă iernile polare să se poată merge pe autostrăzile înghețate camioane masive

blocurile au fost cândva penintenciare în care detinuți ca noi au locuit au agitat batiste roșii ori de câte ori religia ne-a împiedicat să urâm. am lăsat totuși dragostea să se izbească de

aici e inscripția de pe mormânt. are chipul unei fantome care suflă aerul rece până la cer. dați-mi două trei lumânări pe care le voi aprinde în momentul în care dricurile vor trece încet pe la

# străzile acestea sunt tronsoane fără sfârșit (nu duc nicăieri) // fără reign ( ei îi plăcea adrenalina și să sară de la mare înalțime) totul devine un exercițiu puțin cam fără rost. dar încă

aici soarele apune la miezul nopții. suntem străbătuți de curenți electrici care ne măsoară anxietatea. suntem treji, dar visăm. # și totul devine mai clar odată cu lăsarea nopții în care

Aaron și Lisa își imaginează că sunt niște fluturi prinși într- o pătură subțire și transparentă . se uită la lumea din jur. ( de aici de sus, orasul se dilată în smog ca o sticlă de apă care

black garden view departe se prăbușesc schelele scheletele uriașe ale noptii / statuile de piatră / au glas/ au inimă/ au suflu. dumnezeu a dat viață îngerilor lui negri le-a dat aripi și

în apă se aruncă arme chimice se descarcă șocuri electromagnetice ascundem luminile de avarie sub haine de lux apoi le dezbrăcăm în jur șezlonguri prosoape dale de piatră ape curgătoare/

suntem împreună. în nori care alunecă precum vagoanele de dormit pe șine înguste în piept, amnezii, ambiții deșarte lăsate să se umfle la soare, cadavre de șobolani albi pe punte, pe vapoare

îmi imaginez o explozie tăcută și calmă. când ne prinde în gheare și nu se aude nici un sunet. pentru că suntem aici cu toate instrumentele de tăiere și bucăți mari de carne separată mecanic se

un ocean în care nu mai încape nimic, un chirurg care să ne taie brațele ca și cum am fi rechini cu dinți ascuțiți. așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși precum

mâine va fi acea zi în care vom privi lupii la marginea terenurilor alterate de vânturi / albul va fi otrava noastră zilnică în drum spre cartierele lor împânzite cu adăposturi și cuști unde

fără noi cresc sâmburii și semințele lumii luciul lor are patina caldă a lingurilor de alamă / toate îngesuite în sertare de lemn cu ele se sapă primavara și doar atât se aude glasuri închise în

1. pe unde se pătrunde în subsolul magazinului de pe strada melisandre no. 45 / când lifturile circulă silentios, în armonie cu zidurile / cu oasele e un carusel care nu încetează să se