Poezie
insomnia
1 min lectură·
Mediu
suntem împreună.
în nori care alunecă precum vagoanele de dormit pe șine înguste
în piept, amnezii, ambiții deșarte lăsate să se umfle la soare,
cadavre de șobolani albi pe punte, pe vapoare abandonate
în mijlocul oceanului,
în trenuri lipite de fața nopților.
în piept, se aude cum se sparg valurile
în piept, nori de nisip care ne învelesc,
ne absorb setea.
*
suntem impreună, aproape fără suflare.
totul e în liniște și calm scufundat.
când carcasele fricii explodează în vis,
în cameră - un obiect greu, împins până aproape de fundul mărilor/
în ea, un fel de gravitație senină a cărților și caietelor a
mâinilor, a soarelui, căutând anticorpi care neutralizează
căldura, dorința / absorbind rând pe rând,
respirațiile tuturor ființelor vii.
*
suntem pe scări care urcă la etaje superioare.
ne apropiem de casa liftului / privim în jos peste balustrade de metal
ne privim în ele chipurile,
ni se face frică dar nu lăsăm să se vadă.
inimile continuă să pulseze în oglinzi,
niște pistoane ale motoarelor de ultimă generație,
inhalăm tot aerul care ne va ajunge înapoi până jos
ne sprijinim unii de alții și asta e ceva care ne liniștește.
001.710
0