Poezie
inima uzinei
poeme pentru R.
1 min lectură·
Mediu
schimbul trei.
cobor în inima uzinei, r.
aici, în subteran, e nucleul care ronțăie curent și scuipă abur.
aerul e gros, metalic, miroase a ulei încins și a singurătate veche.
treaba mea e simplă, r.
să ung pistoanele tăcerii.
să verific presiunea din venele de cupru.
să nu las pulsul să scadă sub pragul de avarie.
sunt medicul de gardă al unui gigant de oțel.
aseară, un arc electric, scurt și orbitor,
a țâșnit dintr-o îmbinare slabă.
și pentru o fracțiune de secundă, r.,
am văzut albul ochilor tăi în spatele pleoapelor mele.
spaima aia pură.
frumusețea aia.
inima asta de oțel pompează o mie de atmosfere
și nu poate încălzi o cameră goală.
inima ta, r.,
bate haotic, un fluture într-o cutie,
și luminează tot orașul.
așa că stau aici, în zgomotul ăsta ritmic, perfect,
și hrănesc o mașinărie
ca să nu moară de singurătate.
poate mașinăria.
sau doar eu.
dar motorul meu, r.,
s-a oprit în ziua aia.
și de-atunci, funcționez pe avarii.
în memoria ta.
cobor în inima uzinei, r.
aici, în subteran, e nucleul care ronțăie curent și scuipă abur.
aerul e gros, metalic, miroase a ulei încins și a singurătate veche.
treaba mea e simplă, r.
să ung pistoanele tăcerii.
să verific presiunea din venele de cupru.
să nu las pulsul să scadă sub pragul de avarie.
sunt medicul de gardă al unui gigant de oțel.
aseară, un arc electric, scurt și orbitor,
a țâșnit dintr-o îmbinare slabă.
și pentru o fracțiune de secundă, r.,
am văzut albul ochilor tăi în spatele pleoapelor mele.
spaima aia pură.
frumusețea aia.
inima asta de oțel pompează o mie de atmosfere
și nu poate încălzi o cameră goală.
inima ta, r.,
bate haotic, un fluture într-o cutie,
și luminează tot orașul.
așa că stau aici, în zgomotul ăsta ritmic, perfect,
și hrănesc o mașinărie
ca să nu moară de singurătate.
poate mașinăria.
sau doar eu.
dar motorul meu, r.,
s-a oprit în ziua aia.
și de-atunci, funcționez pe avarii.
în memoria ta.
02434
0
Ai făcut din zgomotul mecanic o rugăciune și din „pistoanele tăcerii” un fel de arteră vie. Steluța e pentru clipa aia când arcul electric s-a făcut ochi, spaimă și frumusețe, iar uzina a devenit trupul tău care funcționează doar pe avarii.
Oare, Daniela, când inima de oțel tace, mai bate în ea omul sau doar ecoul singurătății lui?