museum / hd

îmi imaginez o explozie tăcută și calmă. când ne prinde în gheare

și nu se aude nici un sunet. pentru că suntem

aici cu toate instrumentele de tăiere

și bucăți mari de carne separată mecanic

se întind pe această vastă câmpie. prin mijloc trece

un drum îngust/ în stânga lui e un oraș mare

în dreapta lui sunt canioane cu maluri roșii abrupte

pirghii care să ne țină catatonici în timp ce traversăm/ și peste noi

această ninsoare cu fulgi / bulgări de gheață. înăuntru, fiecare dorință/ vis

conservat/ se așează și unii dintre noi cad/ ceilalți ajungem în orașele de sticlă și fum

pe care ni le-am imaginat/ când a venit explozia și cerul s-a mișcat

ca o catifea neagră , cu unduirea apelor în noapte, reci.

îmi imaginez cum spațiul se mișcă / continuu ca o bandă rulantă

și noi trecătorii/ privim în jos/ și nu vedem drumul

în nemișcare / rămâne totul până ce ne oprim să alegem.

îmi imaginez o păpușă surdă aruncată de sus

care nu poate auzi nimic/ dar chipul ei cu ochii larg deschiși

exprimă atât de multă groază / asta fără să simtă nimic cu

buzele lipite de bulgări de gheață

în bulgăre inima ei / separată mecanic/ iar la gât îi strălucesc perle albe .

iar noi, înainte de a se închide / ne vom duce să o vedem. pe amândouă tărâmurile e iarnă

și încă ninge, e suflul calm si blând al exploziei/ cînd nimeni, dar nimeni, nicăieri -nu aude nimic. cînd temerile noastre înaintează, în valuri, spre celelalte dune , înalte, amenințătoare și vii.