Poezie
dolls & hospital
3 min lectură·
Mediu
undo
un cod secret animă oamenii care ies seara din
fabricile de ciment / umbrele lor se pliază pe lângă dealurile
de calcar pe drum împreună cu o inimă uscată
mai jos de crestele muntelui
se văd brazii în depărtare
toate grijile/ amintirile/ vinovăția / durerea / rușinea /
sunt puse în vagoneți și se scurg la vale printre
mărăcini ascuțiți pe versanții abrupți din care curge
se sfărâmițează
/
se calcă pământul /pietrișul
în drum spre primul spital copiii nimănui în hainele lor
colorate le cerșesc puterea. nenea, într-o zi o să fim ca tine.
crescendo
o să învățăm să turnăm
un lichid gros / un lanț lung de polimeri
în imprimantele 3d și în câteva zile
or să apară înapoi casele noastre în care
părinți ne așteaptă în prag, acolo unde chiar dacă e frig, e bine
chiar dacă lumea s-a sfârșit,
e bine
și oamenii de ciment își dezbracă salopetele
noi ne curățăm plămânii de praf, suntem recunoscători /liniștiți / împăcați /
deși ne dăm seama că
noua realitate e îngropată în plastic
că păsările care zboară
nu țipă
nu se învârt deasupra noastră
doar la spitalul de la poalele muntelui mai e ceva din carne vie
organele în tăvițe de fier // și totusi e bine
breath in
apoi se face seara
apocalipsa soarelui a lăsat fără lumină
satele / oamenii au găsit undeva o sobă
unde continuă sa se încalzească
îți dăruiesc ție brațele mele ca să
poți învinge boala suferința / îți dăruiesc ție inima mea
ca să poți cunoaște fericirea
asemeneni moleculelor care se prind de neurotransmițători / stă viața
asta lipită de voi
în aer miros de pătrunjel / anxietarea pe care nu
știți să o îmblânziți de parcă
ar fi un animal cu un adn necunoscut /lanțurile acestea
sunt vechi moștenite de la ființe care au supraviețuit
la fel ca și noi
dar nu vă faceți griji
așa a spus mama
breath out
într-un spațiu finit sigur că mai există și ea pentru că încă persistă această regulă
că informația nu se pierde dar nici nu ne va salva
undeva / acum / chiar acum pune lemne pe foc și
vă așteaptă
să vă întoarceți
în căsuța ei de la poalele muntelui
/
dar de fapt nimic din toate acestea nu este adevărat
aceasta este doar o păpușă nouă pe care am
pus-o să rostească
cuvinte la întamplare
înainte de a o duce la magazin spre vânzare
iar ei au atârnat-o în vitrine împreună cu celelalte păpuși
muiate în formaldehidă și toți au crezut
ca e o păpușă normală
nu-și mișcă buzele
nu scoate sunete
iar difuzorul ei este iremediabil stricat
cât o vor mai ține acolo
nu știu / probabil până celelalte păpuși
o vor dezmembra
își vor însuși brațele picioarele / tegumentele ei tari și albe
încercând să-i imite vocea / noaptea când nimeni nu le vede
când sufletele oamenilor de ciment le bântuie corpurile.
001553
0