Daniela Davidoff

Wow. Claudiu. Stii , tot ceea ce spui, arata numai modul tau de gandire si felul cum din pacate crezi ca toti au interese meschine, incearca diferite metode , manipulari , facand de fapt ceea ce romanul in general este obisnuit sa faca. sa fure, sa se uite in curtea vecinului si sa invidieze. prin acest comentariu , imi dau seama ca nici tu nu iesi din aceasta paradigma. pentru ca altfel nu ai fi putut sa fii asa de sigur pe tine ca eu am fost sau sunt implicata in atragerea unor membri de pe site-ul poezie.ro pe lotus. in principiu , habar nu ai. thatș s my point. dar vorbesti ca si cum ai detine adevarul universal al romanului, despre care am spus mai devreme.

ok. Da , lotus este un site creat de mine. habar nu am despre ce miscari de fundal vorbesti. intamplator am vazut ca site-ul a fost upgrated, m-am bucurat. imi place ce e bine facut si care ofera perspectiva buna impartasirii de poezie. am postat acest poem pt . ca mi-a placut , pur si simplu cum arata site -ul. si ca aici este ceea ce a fost intotdeauna , un site de poezie. nu am de gand sa explic sau justific ceva , cuiva. intoteauna am fost onesta cu mine insami si cu ceilalti , in spatiile publice.
reactia , sincer ma intristeaza. pentru ca, daca am fi promotori si iubitori de poezie , ar trebui sa fim bucurosi sa vedem platforme noi care apar si in care arta, poezia isi poate extinde aripile fragile. dar , nu. mereu este vorba de concurenta , de cine e primul , de cine de ce face. iar eu nu sunt asa.

si tot sincer, vad multa ipocrizie in cuvintele tale. nu stiu daca sunt cuvintele tale ca poet,,om sau ca aparator al "site-lui".daca am inteles eu gresit, fac mea culpa. si m-as bucura sa ma insel. dar ... hmmmm. sa vedem.

buna, Alex. Eu nu vad nicio poanta aici, in textul tau. e ceva primitiv, atavic si profund. doar ca nu se prea poate exprima usor in cuvinte. se poate doar simti. Din aceasta perspectiva, poemul tau are o nuanta universala, poate fi desprea rezilienta si ancorare, poate fi despre obsesie si asumare, poate fi despre groaza si aparare. nuante, da. nuantele sangelui. felicirati stea de la mine.

Da, Tiberiu. ce nice spui.

Buna, Maria. Textul tau este de o onestitate rara, o voce limpede interioara care stie sa cartografieze. nu spun exact ce , asta este intimitatea ta. ai elemente generale care pe mine ma impresioneaza. stilul curat. emotie simpla, percutanta . fragila , dar nu naiva. un vers memorabil in contextul poemului. / nu stiu ce moarte ne va desparti/. lucruri mici, intime, care stau langa tine cand adormi. se vede ca esti la inceput de drum , dar elementele care conteaza , sunt deja acolo. aici este nucleul fierbinte al poemului. / sunt rece si tot mai rar iti arat autoportrete/ bravo. keep writing .

Erika, multumesc cu intarziere pentru aprecierea ta. hmmm, nu stiu ce sa spun ca sa-ti raspund la intrebare, cred ca inima e razbatatoare si cumva o scoatem noi la capat. ganduri bune !

imi cer scuze pentru erorile din comentariu..

imi place acest text poetic narativ. fara sa imi dau seama excat de ce, transmite tandrete. sunt doua filme aici, doua planuri paralele, unul in imaginatie si unu chiar reala. ultima strofa, dar de fapt intreg pomeul m-a dus cu gandul la un film cu audrey hepburn. asa am vazut in capul meu , doi indragostiti timizi care indraznesc cu greu sa se tina de mana. din partea mea, o steluta pentru un text bine inchegat si frumos.
ganduri bune

Salutare la toata lumea! aleg sa merg mai departe cu

masina de razboi a dragostei
poem dupa ce ai citit ocean vuong

multumiri speciale lui Bogdan!

Liviu, ma bucur foarte mult ca ai lasat un semn pozitiv pentru acest poem. Cum spuneam, ma simt un pic coplesita pentru ca simt ca poemul ar putea fi mai bun. de aceea o sa tin cont si de sfaturile tale. A inceput sa ploua afara, e o ploaie de vara adevarata si pentru mine a plouat azi cu multa bucurie si stelute.
multumesc !

dragi colegi, marturisesc ca ma simt coplesita de atentia voastra. textul nu e nou, i-am resuscitat putin forma. simt ca as mai fi putut continua , dar atat a fost sa fie.
Erika, imi place cum ai spus, despre corp, ca este un seismograf afectiv. ma bucur ca ai rezonat cu poemul!
Carmen, desigur ca poemul e perfectibil, apreciez parerea ta si multumesc pentru sugestii. prind bine.
Bogdan, cred ca fiecare avem o harta senzoriala inauntrul nostru si e normal ca din cand in cand sa fie puncte comune. iti multumesc pentru comentariul deosebit de amabil si constructiv. da, o sa il inregistrez zilele astea.

ganduri bune la toata lumea.

Erika, ma bucur mult ca ai apreciat acest poem care si mie imi e drag. Si comentariul tau merita o stea. Iti multumesc !
ganduri bune!

Sergiu, frumos comentariu, iti multumesc !
Stefan, multumesc pentru interpretare si semn !
ganduri bune!

Iulia, ai aici cateva versuri foarte frumoase, ca niste nervuri in jurul carora textul creste. desi un pic dezlanata povestea, eu m-am lasat atrasa de starea aproape hipnotica pe care reusesti sa o creezi prin versuri ca
/Este o lacrimă care pâlpâie și care îmi curăță în liniște gândirea de-a lungul, de-a latul
Mi-e un fel de felie de pâine, în care am pus puțină sare, în plus, suferință
Și zahăr,/ . sunt si insertii concrete ca iarba cu plete lungi langa telefonul public si referirea la moulin rouge. cel mai mult mi-a placut de fapt felul in care ai incheiat, de la / Si-apoi, primul caine pe care l-am vazut...../ pana la sfarsit. finalul este emotionat. plin si emotionant. cred ca, in stilul tau, este un poem reusit. nu e poemul perfect, se mai poate lucra dar pentru spleen-ul textului ai o stelula din partea mea. A, ar merge o virgula dupa greoaie Ș))

fragilitatii, scuze

Gela, mi-a placut poemul tau. sunt aici nu numai invataturile transmise dinspre o generatie catre alta ci o asumare a timpurilor pe care le-am trait. cred ca vorbitul despre ce am citit si trait, (zapezile de pe kilimanjaro), reprezinta modul de a visa intr-o lume in care visul a devenit desuet (anacronic ?). un scut de aparare impotriva realitatii. mi-a placut implicarea ta in poem, ca o meditatie a memoriei colective ,a fragilitii si iubirii discrete care poate functiona chiar si in absenta.

"dacă vei simți vreodată că nu ai cu cine să-mparți întunericul
eu sunt aici să-mi povestești ce te apasă " si finalul este in acelasi registru, apropie cititorul de eu-l tau poetic. si ma bucur ca
"dacă-ți pot fi de vreun folos
mă găsești pe aceeași stradă în aceeași casă". pentru intreg discursul, stea.

Erika, da, se poate prelungi introspectia si nu cred ca dai de capăt prea repede :) multumesc !

Felicitari, Adrian ! Drum fain pe mai departe cartii tale !

hmmmm, nu am vrut sa te zapacesc. e ok si semnul. cred ca mi-a scapat nuanta la prima citire.

stefan , eu as pune somnul, in loc de semnul. cred ca are sens daca ne gandim ca noaptea vedem stelele. bun.

Iulia, am popopsit aici pentru ca am recitit poemul tau si ce sa spun, chiar daca mi-a cerut rabdare, m-am lasat atrasa de in vartejul versurilor tale. Este un text frumos, profund personal, cu un dramatism temperat de senzualitate și fragilitate. Are forță poetică și, deși cere o lectură atentă reușește să creeze un spațiu poetic coerent și tensionat. ce pot sa zic? pentru sentimentul indus , steluta si de la mine. la plecare iau asta cu mine.

”Mamă?” Și cu părul ei lung și din nou negru aleargă spre tata,
La capătul fântânilor, aștept ca ei doi să mă nască. ”Mă nașteți? Ce faceți? Nașteți-mă, încă.”
Iar apa din căni s-a făcut dulce, din nou, ca parfumurile din stupi mari cu mulți stropi...