Daniel Bratu

pe lângă noi se trec iarăși caleștile ceții se-nalță vârtejuri de umbre ne-agață de osii pătrate rotunde mâncate de molii fecunde-n iluzia vieții sunt goale caleștile în ele doar aburul

Și s-a tot dus în zare mândrul duce, hlamida-i purpurie zdrențuită se-acoperă cu iarbă. Liniștită rămâne pajiștea născând o cruce. În roua sângelui, ca printr-o sită, ura cernută a-ncetat să-i

E liniște-arcușul de buze amar Mai soarbe nectarul și-n cupe de beznă, Cu lobul urechii răsfrânte spre gleznă, Aștept în tăcere prefacerea-n jar. Cuvinte-i simt ochii deasupra, zbătând, În lacrimi

Mă calcă rău ciuleandra în bătaie, de joc îmi lasă umbrele pe față, când râul norii curgerea-i învață e semnul despărțirii de văpaie. Din ochii ei cad urmele de gheață, sunt sălcii în

Tace-adânc și privește-nserarea de unde sar opacele forme-ale vieții-n umbrar, iar prin stele și ape magnolii arzânde colorează în verde privirea-i de jar. Se mai stinge lumina și e umedă noapte, o

Dragă Tudor Arghezi Nu știu de ești, dar eu îți scriu, de-a pururi viu, tu mă auzi, din bolți cerești. Că stai pe-un nor, dar la subsori și-n cingători ramuri de duzi ai mărțișor. Că eu

Inima încă pulsa sorbise alte ploi în tuneluri săpate circular de fiecare picătură lăsată ancoră furtunii ca într-un glob de sticlă muream topiți în umbre creșteau corăbiile lemnul putred

Șarpele Evei mărul i-a întins eram un arbore prea blând atunci, crescut-au nori prin crengile prea lungi, si-n gheața nemișcării m-au cuprins. Din veac, melancolii cu gust dulceag năvală dau

Ideile mor scurse în creiere scurse și uite desfac monitoare poate imagini expiră prin sitele picseli exil încifrat în acute maluri iubito în maluri e apa stătută orașul se scaldă sub

(variantă a compilației formate din poeziile “În grădina sufletelor alge” si “Anotimp”, recitată la cenaclul de la Iasi, 14.05.2004) Știam demult că ne vom întâlni cândva, de-un martie pulsând

E 1 Mai, redus la nemișcare încet orașul își deschide roza și-ncepe-n zori, făuritor, osmoza cu hărnicia clasei muncitoare. Apare roșu, aprig, dinspre fabrici, un soare ca o forjă

- încearcă târziul, poate mă vei regăsi, în fostul nostru loc rătăcind întrebări - Pe-atunci chemarea ciocanea în poartă, curios și zadarnic versul meu se grăbea, își încheia halatul și-n noaptea

Păsările se roteau, flăcări negre urcate din sud, deasupra râului vegetam noi, spirit și lava. În linie, cu pași pierduți, ne măcinam în timpul gol, ca-ntr-un bazar de amărâți dădeam un

Martie simplu alb tendințe de-azur și-ntunecimi absolutizante prelungire-n aprilie alb pigmente de roz și-n flori uragane razante apoi mai și mai alb relaxare cu gust de cireș