Sonetul urii

Nu știu de ce până acum nu a lăsat nimeni nici un semn sub acest încântător sonet. Pot numai să te felicit, Daniel.

O flama de epos concentrata ca veninul viperei neadormite. Cum spunea si antecomentatorul meu, un sonet incantator, care nu dovedeste decat o deplina seriozitate in lucrul cu cuvantul.

Ion, fratele meu mai mare, de peste Prut, cu zambetul sagalnic, te ascult si ma praval in dulce ascultare, cand imi vorbesti de fina-ti incantare.
De ce nu a lasat nimeni semne, e cumva explicabil, e inca proaspata penumbra urii.
Multumesc mult, sa ne citim voiosi cu bine

Andrei, ochiul tau patrunde dincolo de sfere inchise, e neranchiunos si tocmai d-aia seninului ii este accesibila judecarea dreapta a norilor grei de pe frunte.
Multam fara frontiere, drum bun spre galaxii de versuri
in asteptarea-ti

Subscriu, un sonet reusit, o fina muzicalitate, o sugestie puternica a sentimentelor. Doua remarci, daca-mi ingadui: \"caduce\" - termen mult prea sa-i zicem juridic pentru toata metafora poemului, si \"scoica interzisa\" - pe asta marturisesc ca n-am inteles-o.
Numai bine!
Bobadil

Andu, multumesc pentru cuvintele tale, ele cad ca ploi de vara intru spalarea urii invinse din sonet.
Infrunzirile caduce, adica tardive, pieritoare. Nu e numai un termen juridic si nu mi se pare nici prea pretentios daca tot e vorba de un fost falnic duce contemporan.
Cantatul din marginea de scoica e o sintagma a neajungerii la posibilitatea cautarii, eliminarea alegerii, ca o dubla cenzura. Scoicile sunt gheme de simboluri, ele au o lume ascunsa, incerta, care poate contine perle, bogatii uriase sau nimic.

Daniel, am inteles marginea de scoica, continui sa nu inteleg scoica (sau marginea?) interzisa... sau cantatul e interzis, dar ceva nu se leaga?
Cu stima,
Bobadil.

Andu, revin cu greu, usor in intarziere fata de momentul, pe care-l banuiesc deja depasit, al neintelegerii. Mi l-am inchipuit pe acest duce, infrant de propria ura, cantand ca dintr-o margine de frunza, desi rolul scoicii era altul. de fapt, deschiderea scoicii i-a fost interzisa, scoica vazuta nu numai ca un ghem de simboluri, de alternative ale cunoasterii ci, poate, ca o cutie a Pandorei, samanta de furtuni violete.
Un cantec alienat, dar, de multe ori, dupa cum viata demontreaza, cu sanse de laudata reusita.

Cu stima si el,
Daniel