Vin zorile

e nice poezioara. :))

\"...Pamântul învârtitor
ca un mosor
legat cu ață - yo-yo -
iși desfăcea
penele inutilului zbor\"
Pamantul,o jucarie in mana unui zeu nevazut,isi continua,intr-un\"inutil zbor\" ciclul zilelor si al noptilor...Nice!Te citesc cu placere intotdeauna,maestre!

Cu stima
Rudy Valentino

Ramona, mulțumesc de vizită, gestul tău e mai \"nice\" decât \"poezica\".
Rudy, micul și aprigul vrăjitor carele ești a surprins esențele în fireasca lor curgere. Fie binecuvântat spritul și inima ta. Viteze, amândouă.

Rudy, scuze de greșită bănuială, sinistră și asemănătoare cu ceea ce mi-am dorit a-ți fac cinste. Era vorba de \"spiritul\", nu de \"spritul\" cel atot și frumos curgător.

Te \'prinde\' și versul alb. Mi-a plăcut atmosfera din poemul tău și în mod deosebit, imaginea (de parcă s-ar fi auzit, cândva, clipitul de cer):

ochiul timpului sur
murea-n muguri
de noapte

Și mosorul pământului, cum scârțâie. Yo-Yo.

Dă matale șprițul ăla binecuvântat și ștergem tot cu buretele!:)))

Rudy Valentino

Alina, mulțumesc pentru finele și orbitoarele luminări de potecă prin luxurianta pădure înverzită a versului alb. Clipitul ochilor nu se pune. Stingher,n-are farmec și aduce, nocturn, printre artificii și raze de neajuns, a amărăciune.

Rudy, taman ce vorbeam eu la Bolta Rece cu un șef de local care, luat de val, pitise halba cu vinul de un dulce abisal, ce închinată i-aș fi vrut măritului Paraipan. Acum, că i-am dat peste degetele unsuroase (și de-abia după aia, meritat, la strâmbatele-i oase), am închiriat o bute întreagă, să-i povestim împreună cât ne e viața și poezia de dragă.

Comediile diminetii destramã vraja înserãrii, dar vezi - noi toti ne dorim o nouã dimineatã - irepetabilul început.
Nu sunt prea sigurã cã am prins esenta...

Mea culpa,
Anda

mai fumega din focuri
noaptea sângelui
tău risipit
peste timp
sau o durere surda, amortita, risipita in umbra unui timp, ascunsa undeva in spatele noptii, ca dupa o perdea cu tesatura groasa, din care poate ca uneori se mai strecoara cateva filigrame de lumina
suntem prea singuri
ai strigat și în jur
nimic nu clipea
atata liniste, caci nici ecoul nu se facea auzit...si iarasi noapte
ochiul timpului sur
murea-n muguri
de noapte
muream si noi, atemporal, intr-un spatiu prea stramp aripilor noastre
doar Pamântul învârtitor
printre himere
ca un mosor
legat cu ață - yo-yo -
iși desfăcea
penele inutilului zbor
fara speranta? deja invins? este atat de multa noapte? ori este doar un vis, cosmar...teribila soarta, imponderabila viata, caci, la final, oricum
Vin zorile !

Pentru imaginile reusite din aceasta poezie, pentru transpunerea pe care ai reusesti sa o construiesti, intr-o lume imaginara, sau nu, pentru ca te prinde bine si versul alb, pentru cele descrise mai sus, stea...
P.S. imi place mult cum ai modificat poezia, intre timp...te citesc cu placere

Nu stiu cum ai modificat poemul acesta, acum imi place de doua ori mai mult - motiv pentru care nu mai ezit in a ti-o spune. Nu intotdeauna vizitele se insotesc si de cuvinte, nu-i asa?

Ce vrăji a mai făcut...Daniel?:))
Cred că a bătut cu pumnul în porțile singurătății poruncind zorilor să se arate mai devreme decât plănuiseră ele, cochetele :) Acest mod de a privi singurătatea, sfărâmată în clipe și transformată în peisaj, are darul de a ne aminti că și tristețea ne poate surâde uneori...mai ales când ne uităm „scuturile” acasă:) Vulnerabili suntem mai frumoși, nu-i așa?

:)
incep sa-mi recastig speranta
merci

o poezie foarte frumoasa, distincta, are ceva inedit;

felicitari!

Anda, ai dreptate, dar vraja este mai mult a nopții, înserarea e numai ca o bătaie de baghetă, lumină de roșu alungit în orizont, în pălăria neagră cu iepuri albi a cerului. Ce urmează este un amestec al timpurilor, un joc de himere, învârtitor. Mulțumesc, Anda
Cami, citind comentariile tale îmi dau seama de ce și cum s-a fost izvorât din noi, aproape spontan, acea uniune de texte, care au ajuns în altă formă de poezie, fără a se cunoaște cusăturile apropierii («Anotim în grădina sufletelor pereche »). Fiecare cuvânt al tău, adăugat versului meu, continuă și îmbogățește, iar steluța e o ancoră a nopții în luptă cu zorile.
P.S. Poezia îți mulțumește pentru sprijinul acordat transformărilor ei și cu mare plăcere te primește să o luminezi și pe viitor, cu sau fără steluță în frunte.

Liviu, e o mare și fericită surpriză trecerea domniilor voastre, cu semne luminoase și pline de prospețime, pe la textele mele. Steaua lăsată în urmă, deși intitulată « părere », are greutatea și consistența aurului cu densitate de plumb. Ca un admirator constant al versurilor marelui Anton, cel cu alura de Big Brother al poeților rătăciți prin amurgirea site-ului și al dreptelor sale judecăți, n-am stat pe gânduri și am smuls genitivul, rapace corupător, al « inutilului ». Mulțumesc mult, maestre.

Elia, textul am început să-l modific încă de la început, de la postare, în urma repetării lecturilor și observațiilor prietenilor și prietenelor de poezie. Mesajul era prea încifrat, la început, se izbea singur, ca un dus cu pluta pustiilor, de pereții nopților yo-yo. Mie îmi place de trei ori mai mult că ție ți-a plăcut de două ori. Că știi și tu ce zice francezul : « Jamais deux sans trois ». Mulțumesc, Elia și pentru vizite și pentru cuvinte. Nu-i așa că de astăzi degetele îți vor șchiopăta puțin pe taste, de teamă să nu strivești sărutul rândurilor nescrise?

Gabriela, după cum spuneam, rotunjimea asta a textului a venit greu, după negații prietenești și cizelări îndelungi. Strofa din mijloc, de miez, am gandit-o mai puțin ca însingurare, e mai mult joc, alergare în doi prin tunelul cu pereți verticali ai iubirii și pierderii sinelui.
Mulțumesc, steluța ta e ca un luceafăr al dimineții. Vin zorile ?

Ana, vrăjile mele, deși sincere, sunt mici în comparație cu tot ce reușești tu în timpul dezlegării lor. Vulnerabili, da, cu tot cu apărarea strapunsă, dar și cu rotundul Pământului deasupra, chiar în proiecție și mișcare dezordonată, suntem sub scuturi, învingători, strălucind de frumusețea înfrângerii și zorilor.
Mulțumesc, Ana

Miriam, multumesc zâmbetului tău aducător de speranțe și pentru zorile mele. Ai grijă la mușcătura crinilor albiți de teama zborului…

Mae, mare surpriză a fost pentru frumusețea și silueta distinsă, inedită a versurilor mele călcătura ta fină balsam, ca o zbatere de inimioară.
Mulțumesc, gânduri bune.

Nu pot decat sa ma inclin, cu admiratie, in fata scrierilor tale. Ma simt mica in fata Inaltimii Tale.
Sa fie gandurile bune deasupra umbrelor!
Toata stima!

imi place poezia desi nu rimeaza ... cuvintele inseamna mai mult, imaginea, sensul ........