Când norii gri ți se zideau de frunte,
spre ceața blândă-a ochilor am dus,
în unghi obtuz, de dor, sfioasă punte
de întrebări ce nu-și aflau răspuns.
Eram atunci o iederă pe cruce,
crescută-n
Îi simt pe trup, drept mângâiere
fiorul mâinii pasagere
și dalta buzelor m-atinge
să îmi cresteze-adânc în sânge
să sape fin, pe sub artere
un drum de-ntors, pentru-nviere
în loc de inima
AM