Anotimp

Simplu și frumos începutul poemului.
Ratarea perenității prin \"absolutizante\". \"Mireasa\" din final nu mi s-a părut chiar la locul ei, e îndeajuns de mult alb în poem.
În rest, mi-a plăcut. Continuă să scrii în vers... alb :).

Multumesc, Alina. In zona asta, a versului alb, pentru mine sunt multe pete \"de-ntunecimi absolutizante\". Ai dreptate, \"absolutizante\" ala pica fortat in poezica, parca e impins de la spate, da\' il mai las putintel, sa se obisnuiasca pe site si dupa aia ii fac un vant de nu se vede. \"Mireasa\" imi place de ea si parca n-as da-o deoparte, imi pare simbolul \"blank-ului\" in care am intrat de o vreme. Mai stau si cu ea pret de-o seara.
In rest, multumiri inca o data, bucuros e sufletul meu ca ti-ai aplecat privirile, tu, o clasica a modernismului poetic, peste aceasta \"albitura\" diforma si anchilozata a mea.

Bag de seamă că verbele te-au cam părăsit :) Întreaga atmosferă-mi pare statică, (virgulă neapărat!) contemplativă și nu știu de ce imi sugerează un soi de…convalescență :) Se poate presupune că un microb duios de alb s-a agățat cu strășnicie de trupul tău și…în decurs de milenii a reușit să te doboare (de aici și “întunericimile” absolutizante pe care vrei să te răzbuni). La o adică tot “răul” va tinde (razant) spre bine, conform înțelepciunii moderne: mai bine anchilozat în alb decât sugrumat de rimă:) Scuze pentru dispoziția “neserioasă” cu care m-am năpustit asupra…primăverii tale, cu multă teamă de represalii mă grăbesc să precizez că, în ciuda aparențelor, tot ce-am zis mai-nainte a fost de bine:)

Realizări (așa se spune, parcă):
“relaxare cu gust de cires”
“amaruie lenta
revenire in alb
in pragul unui iunie
intotdeauna ispitit
de rochia
primaverii mireasa”

Multumescu-ti Ana, esti izvor de surasuri si soapte, peste primaverile mele de alb intunecate. Sunt inca in convalescenta, dar am inceput sa umblu, cu tot cu pat si cearsafurile sale, panze de pace.
Ai gasit un vinovat, care nu exista, totusi. Nu din cauza rimei s-a petrecut boala mea. Niciodata rima nu m-a sugrumat (am observat ca nici pe tine nu te sugruma, te imbratiseaza, doar, armonios, in tot ce scrii), lipsa ei mai degraba se produce chinuit, in cazul meu.
Lipsa verbelor, da, asa e, nici nu observasem, asa tolanit pe nourasii fara sarea si piperul rimei. De aici imobilism, anchilozare. Mda, trebuie sa recunosc faptul ca observi mai multe decat pornesc eu sa gandesc a scrie, de ma minunez de cata intelepciune subconstienta am in creierul albit de vreme pe la tample.
Multumesc pentru tot, la buna citire si re.
Nimic nu-i aparent, totul se intampla sa fie.

Nici n-am suspectat rima de așa mârșăvie, pe microbul cela alb mi-a cășunat:) După ce că sunt prea puțini care se-ncumetă să dea piept cu rigorile rimei și ritmului să riscăm să-i pierdem, unul câte unul, doar de dragul de a fi în pas cu moda? Oricât de acri ar fi strugurii pentru coana vulpe pun pariu că-n fiece noapte visează s-ajungă la ei…:)

Eu te stiam o buna avocata a poeziei sub forma versului alb (comentariile de la \"Ma prefac\"), d-aia am indraznit sa banuiesc invinuirea rimei de sugrumari. Ca altfel, n-as fi cutezat macar sa marai.
Deh, pana la urma dreptatea e de partea celui care ajunge primul la ciorchine.
Multumesc, iti sta bine in armura si crucifix.

-prima parte a poeziei e absolut delicioasa pentru ca imi amintesti de nuantele florilor mele preferate, florile de mar.
-mai apoi ai \"picurat\" versul \"amaruie lenta\" care are o savoare independenta de inceput dar si fata de sfarsit, in mod ciudat, legandu-le.
-finalul e interesant prin legatura cu anotimpul urmator si ispita perpetua a rochiei de mireasa.
-si, da, Alina a avut dreptate, as scoate ultimul \"alb\".
Relevanta ar ramane aceeasi, dat fiind suspomenita rochie :)

cu tot binele,
Dana

- ma bucur ca prima parte a poeziei este \"absolut delicoasa\", desi eu am vrut sa fie, contrar sfaturilor Alinei, \"absolutizant\" de delicioasa;
- \"amaruia picurare\" se leaga de ciresele negre, care puse una langa alta trag dungi de zebra pe fata alba de flori a anotimpului, care alb si el face legatura cu ninsorile altui an sau altui timp;
- iunie mi se pare o antecamera a verii, asa cum primavara este un culoar de zbor spre caldura, spre soare, spre coacere si fruct;
- \"albul\" nu mi se pare pleonastic, totusi. Eu cred ca se adauga frumos impresiei de legare a anotimpurilor, de contopire.
In curand voi posta una din variantele compilatiei \"Anotimp in gradina sufletelor pereche\", in care versurile, cuvintele de aici s-au imbogatit cu cele din poezia Cameliei Petre. M-as bucura sa-ti placa, cel putin la fel ca acum, in aceasta prima si neimbinata varianta.

Multumesc pentru analiza si trecere,
Daniel