nu vreau să te iubesc
înghesui cearșaful între pulpe
din furia aferentă refuzului
alunec în abandon
cred că tu participi la mine
cu prea multă seriozitate ca și cum
cu priviri mi-ai putea
de atâta amurg ard draperiile
în pervaze cresc întrebări din urma coatelor noastre
stăteam acolo și ne priveam din afară
doar un geam între noi
îmi tolerez zâmbetul în oglindă
îți tolerezi
proiecte pe malaxor:
să așezăm cuburi peste cuburi să ne facem o casă să o ducem pe valuri
să sfidăm înecul cu aripile să scoatem sternul în afară
să zdrelim cu el linia orizontului
domnule cu
*acolade*
dimineață de n-ai fi când ochii tăi sunt gri
mi se lipește limba de cer și cerul e o înghețată
eu nu eram așa
în urma ta dragoste în fața ta dragoste vara trece
lângă liniile de
a adormit timpul în cizme
pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie
să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului
mimul cel orfan de tată de cuvinte cu simbrie codată
copilul lor alunecă din
găsesc scrieri dimineața/aceasta e una dintre ele/
întinse pe toată pielea mea neacoperită decât de
lumină mă uit peste mine în oglindă sunt caraghioasă
mă întorc ca o clătită adun cuvintele le
Ridică fruntea
Încă un bărbat învins nu e o noutate Eu o să fac primul pas Vom ieși din tranșee Cât ai zice Nu cred Mi-e teamă Nu cred
Să nu cobești Pe câmp vor răsări năluci la fiecare pas Una mai
el face trafic cu sufletul meu doamne el chiar mă vinde neputințelor sale demonilor și fricilor
tranșată
sunt în sac îmi rânjește fermoarul printre cariile lui văd soarele
lumina
unde mă duce
am îmbrăcat rochia de mireasă
tenișii cu steluțe argintii
stau pe pervaz cu un picior în afară
celălalt pe pervaz înăuntru
am două sticle de gin o să mă arunc în gol
așa cum ți-am promis mi-ai
prin soarta cărnii globule dansează
preț de o clipă electrizant este
fiorul că ești
ce fel de cruce preferi azi
cu brațele coloană sau cu șovăiala în cerc
zi-mi orice mă aflu la răscrucea de
ești prea frumoasă
îți amputăm aripile să ne zburăm și noi o frică
peste țipătul urzicii
ai tupeu
te vom vinde la bursa valorilor umane
lângă argintărie și ozon
pe doi cai de spumă
să ne jucăm
Cât mai aproape de aur!
să-i simțim răsuflarea umezind
spatele genunchilor
și orbirea cu hățiș hipnotizat
împletind viscerele.
Cât mai aproape de curcubeu!
să ne tăvălim de râs pitici
peste
o să trag cu dinții de buza apusului
până mi-oi face piercing cu luna
în palmele tale zvârcolesc lumina
carnea mea îi încurcă pliurile
și degetul mic se zdrelește de-o margine rea
și clipa
a plecat luna cu omul meu în dinți.
stelele fac lamaze cu inima mea.
o prind în colțurile lor lăptoase și așteaptă să nasc.
în burtă mi-a prins rădăcini o piatră. în curând va străluci.
pe asta se
am multe de la tine
dar mai ales cel de-al nouălea cer
breteaua ruptă a unei ploi
câteva dezgoliri de mal
și multe învățături prinse cu agrafe
de zulufii trufiei mele
zestrea asta stă drept
dacă tot am nenorocul de a fi hărțuită de cuvânt
în noaptea asta mă culc cu adevărul
mihai ție nu îți plac poemele fără rime și virgule
tu orbecăi forma perfectă a existării
mănânci când apuci te
mă întreb dacă nu cumva copilul meu
plânge de foame chiar acum
strivit între ușile de carne
necules de morți
iar eu stau aici
fumând golănește o țigară
încăpățânându-mă
să nu-l
În sfârșit, Ieșirea.
Ca niște foițe de ceapă transparente și neînsemnate, pieile mele rumenii se retrăgeau, lăsându-mă tot mai sidefiu și mai curat, despănușat și vulnerabil, frumos ca un zeu.
să nu mai gemi în noaptea astea cu timpul stors pe lângă pernă
să nu mai gâfâi sub fuga fricilor sub pumnul lui Dumnezeu
să nu te mai văd auzi să nu mai văd cum transpiri a lună
cu pielea-n
Pentru că nu am fost în stare să fac un copil – deși \"a fi în stare\" nu are nici o legătură cu \"a voi\" – am început să îmi vărs pornirile materne asupra capacelor.
Capacele sticlelor de suc.
dimineața
urcă în mine ca într-un termometru
lanțuri de sunete și cristale lichide
viteză imprecisă
a făcut sexul ceva mai bun din tine
te-a mântuit te-a schimbat la față
oarecum te-a generat
m-am răzgândit dar nu din pricina băluței tale fermecătoare care îmi face cu mâna ei de băluță de salivă încălzită de fiecare dată când povestești cu patimă dinspre trecutul ăla din care de fapt vii
Ploua cu cântec și cu cearșafuri
albe - de cretă, fulgere divine -
Ploua poemul neînceput,
cu lacrima tatălui meu ploua.
Cu iubitele tale prostite,
ploua pe șoptite pe străzi;
copiii noștri
eu rătăcesc printre cuvinte
ca să le văd înăuntrul
eu n-aveam înger
colindam fără rău sau bine
fără gri
(am învățat toate poveștile
într-o zi cu ploaie și două curcubee)
dacă aș săpa