spre ivoriu

să nu mai gemi în noaptea astea cu timpul stors pe lângă pernă să nu mai gâfâi sub fuga fricilor sub pumnul lui Dumnezeu să nu te mai văd auzi să nu mai văd cum transpiri a lună cu pielea-n cârligele altor întrebări mai drepte să nu mai plângi pe înfundate nu te mai mângâi să te pitești în colțul celulei acolo în întuneric flămând să fii ce vrei și încă un pic pe lângă perete spre ivoriu să curgă din tine îndeajuns de multă tăcere încât să pot adormi și eu gândule nu vorbesc cu mine ai greșit nu-s nebună mă cert cu cel ce are atâta putere uneori încât îmi sare în față iar alteori e atât de slab încât mi se topește în palmă gândul cela dus de mult de-acasă alintat și zurbagiu boem și liber cela bun cu gust de pere și agiazmă cela purtat la gleznă ca un ghid fermecătorul ninsul nestinsul gândul că vii murind că mori se duc la vale că roșul mă arde încă-n pocale