Cristina Sirion

stăteam amândouă pe acoperișul casei și vorbeam, ne uitam la luminile lungi ale ferestrelor jgheaburile erau pline cu mingi verzi ea avea o fustiță cloș, ca mătasea și vântura o creangă de

domnule, domnule la început nimeni nu se oprea când mama striga cu găina într-o mănă și cuțitul în cealaltă *** e o scurtă primăvara roșie când bate vântul suntem o livadă caldă de pomi

deschid fereastra din obișnuință, aerul rece și zgomotul străzii femeia pierdută pe care toți o lovesc cu umărul și ea se învârte, se tot învârte cu hârtia în mână orbul cu pălărie de soare în

mă cheama Alice (!) am urme de nuia în palmă și mint mă uit prin același pătrat visând că e ziuă și am o fereastră uneori se întâmplă ceva adevărat îmi bate la ușă unul c-un teanc de

trăiesc aproape la fel cum ai încerca să speli o pisică poate că dumnezeu, sau într-o formă mai puțîn delirantă necunoscuții mei mă apasă în toată frumusețea din jur nepăsători la strigăte și

trag ușa după mine cum aș pune un petic acolo-i tot ce-am respirat de curând atâtea lucruri plutesc și-apoi pleacă pe-un raft nu mă doare nimic, ar trebui să pot ține în aer, ceva care să

pe vremea mea înălțau un pic pământul iarba în prima zi era puțin mai tăioasă puneau o mână de pietre-mprejur și era gata pe mulți i-am cunoscut citind duminica pe cruci aproape că-i vedeam

Gustul de fier din buza crăpată ca după o bătaie bună Deși nu sunt păpușă aruncată în zid pentru că cel mai ușor mă izbesc singură și cuvântul “plastic” mă umple mă rupe Fiecare nepăsare

am prins autobuzul Saurer avea motorul în față și tușea trecea pe lângă-un înger cu trompetă atunci făcea un vârtej colorat în urmă îi doream să se facă bine am avut și eu o mână în ghips aș

Ne strângem mâinile la plecare, ne punem gumarii ne sărutăm pe gură cu reclame luminoase, stau toate în cot stau toate lungite pe blocul vecin și așteaptă cu gâtul întins ca niște girafe ca

poți face soarele cu două mâini împreunate deasupra capului poți face un câine încovoind spinarea mi-e dor de pisica vărgată a bunicii primea atâtea șuturi în burtă și totuși puii

mă feresc de lucruri căzătoare ascult bine șuierul de dinainte știam o tipă care făcea fluiere sau împăia animale avea o viață extraordinară mergea pe borduri și de fapt asculta umbra

Îi înghețaseră mâinile, puștanul sufla în ele cu ură, scâncea și le mușca până la sânge. - Mai stăm? Golanu\' zâmbea într-o parte, cu ochii sticlind în întuneric. Focul trosnea slab, muribund,

corăbii trec albastrul venelor se întinde un pescăruș în picaj vine atât de aproape se izbește de aerul călduț respirat mai devreme se pune o nesfârșită linie punctată între aici și restul

e-o amintire simplă eram în metrou, lângă mine atârna un tip obișnuit când a căzut știu sigur că mă uitam afară venind din tunel aproape că se auzeau fâșiile de pământ poate că maică-sa abia

un șir de case deasupra apei, pilonii subțiri le lasă adesea în vânt am ajuns să știu fără drum și aproape fără nicio urmare duminică mai las câte-un buchet de flori și-atât ce fată frumoasă

știam unde e după lumina roșie avea o pipă de os c-un fel de lujeri și tutun se auzea un fel de white noise atunci aveam timp scoteam tot plușul din perne îl întindeam pe jos să fie

casa din față atârnă în pom uneori sare din piatra întoarsă a inelului e prea aproape femeia cu biblii și rufa rămasă pe sârmă ultima distanță fără ruptură a fost între foame și clinchetul