Ultima amintire despre fugă

e-o amintire simplă eram în metrou, lângă mine atârna un tip obișnuit când a căzut știu sigur că mă uitam afară venind din tunel aproape că se auzeau fâșiile de pământ poate că maică-sa abia îi spusese că nu-i bun de nimic că într-o zi are s-o îngroape și o să-i pară rău ca și cum n-ar fi putut să dea drumul la apă cântând încetișor maică-sa s-ar fi uitat simplu la apă cum dă pe dinafară ultima mea amintire de-acolo e cauciucul ușilor în care uneori mergeai cu mâna prinsă până la capăt la fel de bine știam că trebuie să-l mușc de degetul mic când s-a trezit întins pe faianță mai avea o femeie care abia-și încercase dinții pe el mai avea o zi două, țigări și un fiu s-a liniștit de parcă nici nu s-ar fi uitat în jur când s-au deschis în sfârșit ușile tavanul picura cineva ducea o cutie de vioară înspre ieșire mirosea a pământ și mi-am ferit instinctiv colțul paltonului