Poezie
Și eu mă izbesc de oameni
~inspirat de \"merele\" lui Ștefan
1 min lectură·
Mediu
corăbii trec
albastrul venelor se întinde
un pescăruș în picaj vine atât de aproape
se izbește de aerul călduț respirat mai devreme
se pune o nesfârșită linie punctată
între aici și restul lucrurilor
nu știu unde-i lovit, încerc să-l mângâi
prin întunericul cunoscut din casă
și eu mă izbesc de oameni
uite cum
îi scutur de mere
e atât de greu să găsești
un străin flămând de pus la masă
treci prin oglindă ca prin port cărându-ți sacii, cu ziua
cămășile astea albite la umeri
a fost odată deșertul
prea aproape să fie aievea
om
distanță
distanță
om
aceiași bărbați ușor mirați și femei
cu gigantice umbrele de soare
și totuși e un mod de-a iubi chiar și-atunci
când iți faci unghiile cu roșu
și din restul trupului nu mai rămâne nimic neatins
vei lasa ceva la însorit
gutuia din geam
am văzut o femeie
întindea rufe între ziduri
și zidurile se apropiau
ca două coroane verzi
001690
0