Pentru totdeauna

Gustul de fier din buza crăpată ca după o bătaie bună Deși nu sunt păpușă aruncată în zid pentru că cel mai ușor mă izbesc singură și cuvântul “plastic” mă umple mă rupe Fiecare nepăsare e o izbitură În prima sperietură e multă moarte, inima se oprește și crezi că asta a fost tot că până aici ai fost altul, unul nedemn (te vei lovi din nou ceva mai târziu, ca o pasăre fericită în cerul din geam) Când mâna ta încetează să-mi pară simplă așa cum azi ai mângâiat printre gratii un canar pe care aproape că l-am luat acasă când mâna ta e iute și-mi scapă printre degete ca un fluture pe care nu l-aș putea strivi nu-i zid al meu in care să nu-mi rămână carnea A două oară e acum și doar pare mai rău, doar mi-am pierdut somnul legănată de-o funie de care simt că mă tragi fără de moarte și fără nimic care să-i umple golul Mama spunea că iubirea e de mai multe feluri când cernea făînă și făcea zăpadă Eu o iubeam în singurul fel pe care-l știam ea mă iubea în singurul fel în care nimic nu durea Aici îți las sufletul meu acum strivit de nepăsare Ție în singurul fel pe care îl știu: pentru totdeauna