Celor fugiți/plecați din țară
Un animal, nici struț și nici cămilă,
Ce-și tânguie gibozitatea coaptă
Și grea ca piatra lui Sisif, în soaptă,
Cu țeasta înhumată sub movilă,
Cu dosul spre
“Se lamentează iarăși, în poeme,
Poetul – locatarul de la nouă,
Gălăgios și aiurit, că-l plouă
Cu armonii lacustre și se teme
Că face igrasie de la rouă;
Propun solemn ca cineva să-l
În baruri, prin tunelul de mulțime,
\'Mi-ntorc privirea după zvon de tocuri
Și ațâțat de farmece și jocuri,
Mă-mbățosez (să fiu la înălțime).
Sunt falnicul gagiu de după blocuri;
Roiesc
Se-nghesuie frivolele sibile
Sub coasta ruptă să-mi jupoaie lutul
De pe mormântul fraged cu sărutul
Ostracizat, însămânțând idile
Și-mi car singurătățile spre slutul
Sfârșit iar fructele
Aleargă câinii cu covrigi în coadă;
Nu le ajunge frunza care-o tai,
În lipsă de-altceva mai bun și mai
Visează oasele ce-o să le roadă.
Așteptă pe la colț, porniți pe sfadă,
O pară mălăiață,
“Mă țin și eu în crupa lumii mamă.
Se zbate în zăbală, nărăvașă,
dar Fûhrer-ul o ține sub cravașă,
ca la turnir; poporul îl aclamă
și râde cald, văzând cât e de lașă,
de subredă, urâtă și
“Iubită mamă! N-am să-mi țin cuvântul
și n-am să mă întorc curând la tine.
În Dresda plouă! Jalnice suspine
se împletesc cu gloanțele și vântul
iar cerul fals se stinge pe ruine.
Furnici
“Am putrezit o lună într-o coajă
de-argilă înroșită și de piatră
și am visat dulăi de fier cum latră
prin negura ce mă strângea în mreajă;
m-a tras afară mâna parfumată
a unei
“Îți scriu din Dresda, mamă! Nu-s viteazul
Băiat de miere ce-l știai; îmi pare
Că soarta azi mă pune la-ncercare
Și sub povara grea îmi plec grumazul.
Ca fluturii de-o zi în insectare
Îmi
Nu-mi curăța speranța de pe oase
Și nu lăsa supliciul să apună
Prin mine cu acid și mătrăgună,
La ceasul vlăguitelor angoase;
Nu-mi izgoni cuvântul – o minciună
Sau adevăr cu rădăcini
Frumoaso!-ai reușit să mă seduci
Și să mă porți ca pe un bleg de nas,
Cu mierea aporiilor în glas
Și zgubiliticul imbold din buci.
Ne-am giugiulit ca niște guguștiuci
Pân\' am ajuns arizi
De ce să scot poemul pe alee,
Să bântuie placid o noapte-ntreagă
Până se prăbușește fără vlagă,
Scăzut și insipid, ca o femeie
Destrăbălată căutând s-atragă
În broasca ruginită fără
\'Þi-aduci aminte? \'Þi-atârnam de ouă
Un sut infam, te tăvăleam prin iarbă,
Și c-un croseu telefonat în barbă,
Îți luam mulaj pentr\'o proteză nouă!
Ca pe-un sfedel te apucam de coarbă
Și
\'Þi-aduci aminte boabele de rouă
Din arcuirea firelor de iarbă,
Ce te izbeau ca un sărut pe barbă
Și-amenințau în zori că o să plouă;
Ș\'apoi, când norii începeau să fiarbă
Și se rupeau
Străbați în grabă străzile murdare
Cu roțile de dragoste și ură,
De parcă-aș fi, viclean, o fundătură
În pragul răsăritului de soare.
Întinde-mi punți și sapă-mă pe gură,
Pe gâtul gol, pe
...Leonidas, king of the Spartans, shouts: “Fight with spirit,
Spartans; perhaps we will dine today among the ghosts!”
CICERO
Sunt ultimul spartan. De-atâta sânge
Pământul se-ncleiază sub
În calea ta am revenit cuminte
Să-ți cern hambaru\'-n fiecare noapte,
Dar m-ai lovit cu vorbe și cu fapte
Pe-obrazul mat și de acum-nainte
N-am să culeg extaticele șoapte
Din ochiul ce
Mi s-a lungit răbdarea ca o gumă
Îmbăloșată-n flegme printre dinții
De cremene când pomenesc de sfinții
Părinți, toți dumnezeii și de mumă.
Ce gând pitești în baierele minții
De te hlizești
Prin gratii cade pulberea abjectă
A dimineții-n Iadul meu de smoală
Și mă trezește, fremătând în poală,
Sub ulcerații sparte, o insectă;
Un paznic gros mă trage de zăbală,
Apostrofând mișcarea
De șase nopți îmi croncăne în venă
Absintul blestemat și mă instigă
Să curm în mine ultima verigă
Din lanțul strâns pe tâmple de migrenă
Năluci de foc aplaudând mă strigă
Din cuib de gânduri
Pe când zăceam, stropșit de la căldură,
Sub prun și-mi îndesam, cu bucurie,
Un boț de mămăligă și-o felie
De slană afumată-n pod, pe gură,
Căci terminasem lucrul, la chindie,
Zării trecând în
Cobor pe trepte-n sufletul bizar,
Însingurat și trist, un centenar:
Fecioare coapte-n foi de crinolină
Și domni cu mers emfatic de compas,
Plutesc prin parcul ruginit la pas
Și-și povestesc
Surghiunul sterp, mai lung decât o viață,
Cu numele-nfierat în centrul frunții...
Ne-am regăsit la capetele punții
Iar între noi - prăpastia de gheață.
Ne leagă depărtările și munții
Fiorul
CV