“Erau trei, sărmanii: doi copii și o mamă.
Și-o pâine!...”
Alexandru Depărățeanu - Mama
În jurul lumânării fără flamă,
Lihniți de foame, pruncii se agită,
Căci olmul greu și-mbălsămat de
Mi se zbârlește, de pe tărtăcuță,
Coama de rock-er; ambalez motorul
Și-mi vine să-i iau glanda cu toporul
Când dă la maxim slagărul lui Guță.
Își încordează falnic difuzorul
Și tolănit în
Un anotimp coclit se-mpreunează
Cu vântul șfichiuind printre morminte;
Mă fulgeră aducerile-aminte,
Și umbrele pe cruce se așează.
Prin volbura de frunze și cuvinte
Mi-e iarnă siderală
Îmi scuipă luna umbra în perete
Și sunt descoperit de o gagică
Pe când îmi scurg lichidul din vezică
Prin colțuri transformate în closete.
Mă-ntorc clipind speriat, la o
Sunt toropit frumoasa mea Natașă
În patul tău, dar știu că o să vie
Să te-ncălzească, dacă plec, o mie
De tineri spelbi cu puța nărăvașă.
M-ai siluit cu blana ta zglobie,
Și m-ai pleznit la
Nu i-a cunoscut de la-nceput obârșia!
S-a trezit cu o arsură-n pântec și
a vegheat scânteia-n cercul minții,
legănând-o cu cântecul întrebării și
alăptând-o cu ambrozia percepției
prin
Motto:
“Irump din palma mea biserici,
Pe degete ridic altare,
Sub unghii, preoții himerici
Înalță rugi pantocratoare. “
Florin Rădulescu -
Îți vând un pont: mă-ntorc la turmă!
Irup în
Cât de grotesc ne prăbusim în dramă
Și desuet când evitând finalul
Mă-nghesui prin unghere cu pumnalul
Și mă înjuri impetuos de mamă.
Sunt disperat și m-ai adus în halul
În care-mi caut
Ca-ntr-un asalt al ultimei redute,
Pe lângă muri se strâng batalioane
De trupuri sprijinite în bastoane -
Soldați ai unei cauze pierdute.
Își dau onorul horcăind cu toane
Și se zbârlesc
“În cort, la umbra unei semilune
Plutește unduioasă o copilă;
Seicul dârz, lovit de-amărăciune,
De gânduri necuprinse și de silă
Zărind, închise-n boaba de tăciune
Din ochii ei afabili, o
Descind ca Sfântu\' Gheoghe din icoană
-Justițiarul mânuind o cruce
Și-o lance ascuțită- în răscruce,
Unde tâlharii îmi întind capcană
Și tremură-n tufiș făcând clăbuce;
Îmi scapără privirea a
Mi-am așezat mormântul la răscruce
De gânduri, unde s-a închis capcana,
Inopinat și-am amuțit când geana
A abdicat pe vrerile caduce.
De cum mi-a inflorit pe piept coroana
Și pe veșmântul
Mi se-ntristează carnea anodină
- Materia nocturnă-n stare flască -
Și-obedient, învață să iubească
Când trupul meu de tine se anină
Cu incantații ludice;-n surdină
Aprind, extatic, flacăra
“În discotecă, sub lumina crudă
A reflectoarelor apatice, la bară,
Dansând pe ringul lustruit cu ceară,
Își etalează vag o coapsă nudă,
Vulpița rea ca să îi facă-n ciudă
Unui cioroi bătrân cu
“Ca prin minune, luna, din fereastră,
Închipuie rostogolită-n unde,
Cu colți tăioși, de cremene, o punte,
Către palatul cocoțat pe creastă.
Călcând pe aer, tânărul pătrunde,
La miezul
Motto:
“nu a supraviețuit nimic... nici măcar o frântură de vis...
gând irosit... plecare amânată”
Sabina Datcu – Gând irosit (Plecare amânată)
Când se oprește-n stație o rată,
Un vânt
Motto:
“Throvgre scorching heate, theoghe coulde, in stormes, and tempefts force,
By ragged rocks, shefes & fandes; this knighte did keep his coutse.”
Whitney, Auxilio diuino
Un martor
“Pe tabla vieții suntem
Nebunii care-atacă,
În lunecări celeste
Cu sufletul integru,
Pe o cărare albă
Cu sabia în teacă,
Regina Blestemată
Ce se ascunde-n negru”
au fost cândva și clipe fericite,
când nici un scaun nu aveai în casă,
dar, voluptos, îți dănțuiau pe masă,
noianele de fane și iubite.
te invadau în garsonieră ca să
îți ceară semnătura,
când îți recit sonetele rupestre
și-ți răstignesc o poză pe dulap,
punând amfibologice sechestre,
mai profilactic decât Esculap,
se năpustesc în tâmpla mea orchestre
de-alămuri fine, suierand
Când noaptea sfințită, pe dealuri și văi.
Se-oprește sfioasă, copiii năuci,
Se-adună în cete și printre uluci
Anunță Ajunul, muncind zurgălăi.
Își prind în cojoace steluțe și cruci,
Dar
Chemați un popă ca să mă dezlege!,
Căci creierii mi se cufundă-n ceață
Iar inima, sub platoșa, îngheață,
Când îmi așez coroana, după lege,
Pe funtea lată, condamnat pe viață,
De un sobor de
Mi-e sufletul destrăbălat o carte
În manuscris, cu paginile arse,
Citite, ne\'nțelese și întoarse
De tine prea târziu și prea departe;
Îmbătrânesc și harul tot mai rar se
Adună-n albul care mă
Am jefuit din bogăția florii
Pistilul greu de sevă și aroma
Sărutului de\'albine ce sub pom\'a
Adus din ceruri ploile și sorii;
Le-am tăinuit pe unde primul Om\'a
Simțit sub limbă viermele
CV