Încarc pistolul dragostei; ghiuleaua
de fier se-așează-obedient pe teavă
și-anchilozat într-o postură gravă
apas încet; se-mprăștie perdeaua
de fum obscur și-alearg fără zăbavă,
văzând cum
Indubitabil, geniul meu atroce,
În slalomul prin soarta efemeră,
N-o sa îndure irizări de seră
Și-ntr-un târziu, prolix, o să invoce
Șuntra mâniei, fără manieră
Și fără șovăieli solemne-n
Când mâna ta în mâna mea se-nchide,
Pecetluind neantul bărbătește,
Sub strângerea sleită, ca-ntr-un clește,
Din vis mi se desprind efemeride.
Azi te destrami și părul îți albește,
Căzând pe
La nord de suflet ghețuri abisale
În stoluri cătrănite se-nfăsoară
Pe liziera nopții ca o ghiară
De pâclă alburie și de jale.
Mă-ntorc. La sud, în tempo de cimbale,
Sub soarele vitrifiant de
Sunt fisurat de dragoste! Mă plouă
Cuvintele rostite de iubita
Mea, jovial și monoton, prin sita
Orgoliului într-o cadență nouă.
O cer cu spaima! Gândul înflorit a
Căzut prin mine cu furtuni
Nu sunt bogat, dar câteva parale
găseam să îți trimit ades, că-n șură,
cu boii și cu vacile, te fură
lirismul geriatric pe la sale,
dar tu îi iroseai pe băutură
și-am înțeles că nu am altă
Cu pasul molcom ai trecut hotarul
De ceață sidefie și în urmă
Ai mai întors o dată capul sur; mă
Trec goluri și mă zguduie amarul.
Am adunat din ochii tăi o turmă
De binecuvântări și alb ca
Pe cerul lis bat stelele cărunte
-Jaloane-n hipodrom de vid; șarete
De găuri negre trase de comete
Îmi gravitează în galop sub frunte.
Pornesc Big-Bang-ul; călăresc planete
Rudimentare, gata
În echilibru, pe curbura foii,
Mi-adăpostesc, orgolios, natura
Primăvăratică și ninsă, ura
Și furia, de tulburarea ploii;
Iar, mai apoi, căzând în somn de-a dura,
Pe patul strâmt, mă-ncăierez
În seara asta-ți voi vorbi de mine;
O să-mi deșir căderea-n ghem de ață,
Lichefiind tăcerile de gheață,
Pe tâmpla ta, în lacrimi alcaline.
Voi abera suvoaiele de viață,
Cu dragoste și drame
Îmi macin versul; pietrele de moară,
Cu vântu\'-n brațe, instigat la lupte,
Le-mping cu fruntea-n pantele abrupte,
Prin fasonare din morar în fiară.
Dospește strofa; poftele corupte,
Un crud nebun pe biata Madălină,
Soția mea, a vrut să o omoare.
Declar solemn că nu-s acela care
A tras-o pe-ntuneric din mașină
Și-a fugărit “butoiul de slănină”,
Alert, un sfet de oră prin
Îți arde carnea buza mea virgină,
Într-un galop febril, către izvoare,
Și-ți defrișează cerul de pudoare,
Orbecăind cu setea de lumină.
Presar apoi, prin pletele murdare
De primăvară, gânduri
Ridică-mi umbra lașă din țărână
Și apretează-i liniile nude,
Prin patul tău, în așternuturi ude,
Cu visul și dorința ce te-ngână.
Prin netezire, temerile crude,
Ridică colbul nepăsării
Când toamna crudă șerpuia prin vie,
Sunând din coadă dragostea amară,
Am căutat răspunsuri, într-o seară,
Pe munte, la călugărul Ilie.
Se așeza domol un cerc de pară,
Ca o aureolă, pe
“Sub toga elocinței se ascunde
Pumnalul infamiei și-al trădării,
Pândindu-și stoic clipa-mbrățisării,
Pentru-a dicta atacuri furibunde.
Am irosit la marginile zării.
Prea multă vreme, visele
“Stârpim în lăncii frica; în cetate,
Se răspândește ca o pesta zvonul
Ca pasul tău încearcă Rubiconul
Și-ți freamătă cohortele în spate.
Te-ntorci acasă istovit din conul
De umbră al câmpiilor
Se culcă-n streșini furia ursuză
A ploii după sindrofii zălude
Și-n plopii jefuiți de vânt se-aude
Ecoul tainic bâiguind o scuză.
Un țipăt sec prin negurile crude
Și pata de lumină ce
Te rog domniță, nu fi suparată,
(De mi-ai citit anunțul din gazetă:
“Taur viril îmi caut o poetă”)
Că slujba este astăzi ocupată!
De îmi spuneai dorința ta secretă,
De a-ți îngădui măcar o
De ce eu plâng când buza ta jilavă
Îti desenează zâmbetul? Mereu
Ai îndulcit paharul cu otravă
Și ai aprins opaițul cu seu
În negura draconică și gravă,
Pe care-o despicam furios, cu
(Omagiu parodic unui tinere poete)
Poeta a îngenunchiat la vacă,
Cu grație, în continuarea cozii,
Ca să deguste cupa cu ambrozii,
Dar a găsit, în loc, o țâtă seacă.
De-atâta sete răscolită,
Îmi încordez emancipat gândirea
La șirul lung de cercuri îndesate
Armonios în arii de pătrate
Și nu găsesc, la limită, ieșirea
Prin dansul de fractalii complicate,
Ce mă seduc și-mi tulbură
Abțiguit și negru-n cerul gurii,
Descind, cu iscusința dobândită
În anii îngropați, de pe orbită,
În salt mortal, sub plapumă, ca furii
Și te instig, cu falsuri și cu mită,
Să dezlușești în
Hipnotizat de țâțe rubiconde,
Remarc vexat că nu o să-mi ajungă,
(De nu am puța tot la fel de lungă
Ca anvergura unei anaconde
Și gata totdeauna să pătrundă
Și să foreze-n tainicele
CV