Institui tihna-n sufletul de ceară
Și mă îndop candid cu fericire,
Căci lujerul rahitic de iubire
Rămâne izgonit pe din-afară,
Tânjind la roua verii,-n ofilire,
Cu tonul de vestigie
Eram mai tânăr de o clipă
Și mai voinic decât un munte
Când am zărit, ca într-o doară,
Un chip suav cum se ascunde,
Pe dealuri, sus, lângă izvoară,
Și-a dispărut apoi în pripă.
N-am zis nimic
Eu sunt poetul instruit în grotă!;
Din foamea de cuvinte ancestrală,
Fixată sub axilă, ca momeală,
Oricât mă strădui, nu pricep o iotă…
Și o astâmpăr, fără sovăială,
Pornind la vânătoare, sub
Când tu-ți întinzi năvodul printre stele,
Pândind reciful nopții, și din gură
Îți cad de-a valma perle ce abjură
Teluricul vesmânt al umbrei mele,
Eu ar, rapace, de prin bătătură,
Sub pajiștea
Mi-e plămădită firea dintr-o sumă
De minerale. Dragostea le-nmoaie,
Surpând efervescentă, în suvoie,
La temelia templului de humă,
Și le ferește luciul sub noroaie,
Iar mai apoi, paliria
Trăim în cimitire! Ce-s oare-aceste blocuri
De nu sicrie-n caturi? Când soarele apune,
Ne-ndeamnă către ele, din diferite locuri
Unde muncim în ziua, dorul de-ngropăciune.
Dar stai – e încă
Un voal se țese-n prispă din picături murdare
Și vântul se agită din ce în ce mai tare
Lovind cu-n șuier cornul; focu’-i slăbit în sobă.
Un lup, pornit să prade, se-aude-n depărtare
Urlând
Se înserează. Umbre sculptează-adânc în piatră
Îngrozitoare forme. Pe holuri dintr-odată
Răzbate-un zvon de pinteni lovindu-se de dale
Și-n încăpere intră, adulmecând, o ceată
De cavaleri cu
Îmi bate toaca ritmul de trezire
În dimineața proaspătă de vară
Și-mi vine să alerg pe ulicioară
Năuc de freamăt și de fericire.
Când slujba istovește, se coboară
Un soare roș’ și tanțos ca un
Nu ești poet dacă ai scris o frază
Tăiată-n trei, cu nouăș’pe silabe
Sau un catren forțat cu rime slabe
În care poanta fadă îți șomează!
Dar sfatul meu, cât pana între labe
Ai s-o mai ții, de
N-ai chip. Tiparul frumuseții cere
Suava amintire de sub geană
A sfintei răstignită în icoană
Clipind cu umilință și durere;
Și-l măsluiești boindu-te în goană
Cu roșul de trădare și cu
Sunt cuib de patimi. Pasărea de pradă,
Stârnită de zăgazuri și ursite,
Din zborul său cu salturi încâlcite
Pe norii albi, în mine o să cadă
În piruetă, fără să ezite
Sau să arunce umbra de
Te reculegi cu zvonuri de prin ziare,
Când prididești în buda infernală
Fară de spor, încoronat pe oală,
Și te constipi din ce în ce mai tare.
Nici tu, bărbate,-n forma ideală
Nu dai onoru’,
De când, cu goliciunea în ruină,
Îmi defilezi vicleană, cu sfială,
Ca-n vremurile stinse fară fală
De mult de tot, pe colțuri de retină,
Nici țâțele lovite de tânjală,
Nici fundul modelat în
Divulg, cu o parafă, diagnoza,
Pe milogeala bleagă dintre rime
Decolorate șleampăt de-anonime
Figuri ce nu-și îngurgitează doza
De vanitate, în remarci sublime,
La timpul potrivit și-achită
When seeds of madness start to grow
And spread their roots into my soul
It’s you that make my faults to rest
Into the treasure of my chest
…And then I rise on lips a cry
Because my very core is
Când pe azil apusul se dizlocă
În farmecul ruginii, umbre care
Cu lanțul senectuții la picioare
Și mâini livide,- mi ferecă în rocă,
De-a lungul primenitelor culoare,
Pentru milenii, pofta
Þi-am prețuit mirifica savoare,
Când spectrul setei îmi dormea pe buze
Prin anii fermentărilor difuze
În beciurile minții, cu răbdare
Și n-am vărsat pelinul de acuze
Sau drojdia de-ocară in
Poetul a îngenunchiat un taur;
Când a primit ovația avidă
De sânge, în arena de coridă,
Ca un toreador și nu ca faur
De versuri, de pe fruntea sa lividă
A smuls cu zel cununile de laur
Și
Se tulbură în ochii tăi răstoace
Când jindul mângâierilor străbate
În salturi, părul revărsat pe spate
Și-ngăduie în unda lor să joace,
Sub stropi de pară, buzele-nsetate
Rostogolind încolo
Te-am îmbuibat cu laude. Pesemne
Tu cumpănești doar dările în brațe,
Cu care cei ce vor să te înhațe,
Remunerează un taifas prin semne.
Același joc: prin debitul de hoațe
Promisiuni și juruiri
Spre fumul smead ce-mi dibuie ființa,
în calea viciului, precum un orb,
mă târâie bezmetică putința
pe care, însetat, în mine-o sorb;
scânteile le-ntâmpin în hotare
urzind din spuza fostelor
Mi-e clipa scundă; gândul, cu mirare,
însăilându-mi ploapele cu har,
o spulberă-n lumina orbitoare
sculptată în cornee, și-n zadar
asmut pe urma ei, la fiecare,
filon de vis, evanescentul
CV