Poezie
Trăim în cimitire
2 min lectură·
Mediu
Trăim în cimitire! Ce-s oare-aceste blocuri
De nu sicrie-n caturi? Când soarele apune,
Ne-ndeamnă către ele, din diferite locuri
Unde muncim în ziua, dorul de-ngropăciune.
Dar stai – e încă șase! Mai sunt asemeni nouă
Și alții. Se-ncropește un grup în berărie;
Și stăm si bem cu râvnă până se face nouă
Sau pân’ cădem sub masă în stadii de beție.
Ne clătinăm ca zombii. Duioasa despărțire,
C-o strângere de mână, și lungul drum spre groapă
Ne dezmembrează trupul intrat în putrezire,
În care viermii vremii cu duioșie sapă.
Vine curând și noaptea. Ne coborâm în criptă
Ca să primim răceala și palma vre’unei soațe
Ce stă în pragul ușii de multă vreme-nfiptă,
Stângând venin și ură cu înfoieli de cațe
Morală în litanii: de sete și de foame
Uităm; aperitivul îl digeram alene,
Tăcând, pentru-a închide incipente drame
Și măsurând pereții cu ochii printre gene.
Gustăm apoi otrava. De s-a sfârșit discursul,
C-o resemnare mută, în doliu, ne îmbie,
Spre masa – tragedia își urmărește cursul;
Se mută însă scena într-o bucătărie.
Ne-așteaptă-apoi sicriul. Pe catafalcul moale,
Ne culcă-ncet sfârșeala dar somnul nu mai vine,
Căci ne strivește soața cu cărnurile-i goale,
Dorind îmbrățisarea cu geamăt și suspine.
O scurtă agonie: cadavrul i se-ntinde
Livid și ne îngropă sub ea în revărsare;
Când totul se sfârșește și somnul ne cuprinde
Balena se întoarce și sforăie mai tare.
Cu gândul stins, o vreme, ne preocupă banul,
Și griji ce ne apasă, mai greu, pe zi ce trece;
E un coșmar și cade, tăcut, pe noi tavanul
Iar în cavou se face din ce în ce mai rece.
Capacul se închide trântit de oboseală;
Murim în spasme scurte și ne trezește ceasul
În cruda dimineață- o zi la fel de goală.
Ne părăsim cosciugul grăbind spre muncă pasul,
Din nou prin cimitire. Plutind printre morminte
Aceleași spectre stranii, ce n-au să mai învie
Ne însoțesc. Degeaba, căci vraja lor ne prinde,
Și ne plecăm cu râvnă, prinși sub necromanție.
Blestemul este veșnic. Nu vom avea nici parte,
De-odihnă, drept răsplată, căci nu avem iesire
Din ciclul ce se-nchide: de vom muri în noapte,
Vom învia în ziuă. Trăim în cimitire.
1.IX.2000
022.603
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Vasiliu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 360
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Vasiliu. “Trăim în cimitire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/202781/traim-in-cimitireComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DDe data asta am sa incerc sa ma refer la fond, la nivel de forma te-am amendat deja. :)
Ti-am citit mai toate poemele postate pe agonia. Fara sa exagerez, cred ca vei avea ceva de zis in lirica romaneasca a inceputului de mileniu. Intrebarea insa este cum vei evolua de aici inainte.
Pe partea pozitiva, as observa faptul ca esti un versificator foarte inzestrat, motiv pentru care poti dezvolta cu usurinta o tema data in poeme ce trimit la genul epic, in sensul bun al cuvantului.
Poate tot de aici, o mare coerenta interna a textelor, ale caror idei directoare le duci la capat fara a face compromisuri de dragul formei. (De regula, textele debutantilor in ale scrisului nu prea au nici cap nici coada, ceea ce e evident nu e cazul tau.)
Pe latura negativa, dincolo de un incontestabil talent poetic, mi-ar fi placut sa vad la tine exploatate si niste idei mai profunde.
De exemplu, ca sa vorbim pe text, dincolo de faptul ca e bine strunit la nivel prozodic si exista aceasta consistenta interna a textului de la un capat la altul, textul se rezuma la a versifica o experienta cotidiana pe care nu o valorifica in sens metafizic.
Evident ca nu fac decat sa exprim un punct de vedere personal, dar mie unuia mi-ar fi placut daca in textul de mai sus te-ai fi raportat mai aplicat la acel interval peste care treci cam expeditiv, cel din clipa in care personajul tau adoarme pana cand revine la rutina bat-o vina de zi de zi.
Intregul poem, prin discurs si simbolurile puse in scena, creeaza premizele unei transgresiuni catre un \"dincolo\", care nu e insa suficient de bine cartografiat.
Nu stiu daca am fost suficient de clar, dar, vorba lui Keats, n-as vrea sa distrug curcubeul versurilor tale cu o sarja de observatii critice poate subiective.
Ma opresc aici.
Ti-am citit mai toate poemele postate pe agonia. Fara sa exagerez, cred ca vei avea ceva de zis in lirica romaneasca a inceputului de mileniu. Intrebarea insa este cum vei evolua de aici inainte.
Pe partea pozitiva, as observa faptul ca esti un versificator foarte inzestrat, motiv pentru care poti dezvolta cu usurinta o tema data in poeme ce trimit la genul epic, in sensul bun al cuvantului.
Poate tot de aici, o mare coerenta interna a textelor, ale caror idei directoare le duci la capat fara a face compromisuri de dragul formei. (De regula, textele debutantilor in ale scrisului nu prea au nici cap nici coada, ceea ce e evident nu e cazul tau.)
Pe latura negativa, dincolo de un incontestabil talent poetic, mi-ar fi placut sa vad la tine exploatate si niste idei mai profunde.
De exemplu, ca sa vorbim pe text, dincolo de faptul ca e bine strunit la nivel prozodic si exista aceasta consistenta interna a textului de la un capat la altul, textul se rezuma la a versifica o experienta cotidiana pe care nu o valorifica in sens metafizic.
Evident ca nu fac decat sa exprim un punct de vedere personal, dar mie unuia mi-ar fi placut daca in textul de mai sus te-ai fi raportat mai aplicat la acel interval peste care treci cam expeditiv, cel din clipa in care personajul tau adoarme pana cand revine la rutina bat-o vina de zi de zi.
Intregul poem, prin discurs si simbolurile puse in scena, creeaza premizele unei transgresiuni catre un \"dincolo\", care nu e insa suficient de bine cartografiat.
Nu stiu daca am fost suficient de clar, dar, vorba lui Keats, n-as vrea sa distrug curcubeul versurilor tale cu o sarja de observatii critice poate subiective.
Ma opresc aici.
0
Prea greul vieți-n doi a dezacordat vioara
Trăirea-n cimitire când încă viu e pulsul
Sângele stătut preschimbă într-o apă amară