Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scrisoare de la mama (răspuns)

1950

3 min lectură·
Mediu
Scrisoare către mama
https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14159022/Scrisoare_c%C4%83tre_mama
Scrisoare de la mama
Când ți-am primit răvașul
Mi s-a întors și somnul
Și-am mulțumit c-orasul
Nu te-a răpit, la Domnu'.
Nu mai trăgeam nădejdii
Să mai primesc vreo veste,
Că te pândesc primejdii
Și trupul subred ți-este.
Ce-ai scris pricep în parte,
Dar inima-mi se strânge,
Când știu că tu departe
Ai scris de parcă-ai plânge.
Băiatu' mamii, lasă,
Că o să fie bine
Și-o să te-ntorci acasă
La Tatu și la mine.
Să știi c-aici e traiul
Mai greu din lună-n lună,
Da' s-ar deschide Raiul
De-am fi toți împreună.
Ce o fi fost in capul
Meu când te-am dat la scoală,
Că te ura păcatul
Și rău erai de boală!
N-am ascultat de nime!...
Te-am vrut mai sus c-o treaptă,
Da' nu spre înălțime
Se află calea dreaptă!
Și-apoi te-a vrut pământul,
Când s-a aprins apusul
Și ți-ai urmat avântul
De-a te lupta cu rusul.
Îți port și-acum de grijă
Că ai văzut omorul
Ce-nseamnă și o schijă
Ți-a betejit piciorul.
Și Tatu mă mai ceartă
Că-i singur în ogradă,
Iar eu ți-am dat o soartă
În care ești o pradă.
E prea târziu acuma,
Dar dacă îți mai pasă,
Te rog ascultă-ți muma
Și vino pe acasa!
Să stii, Măriuca crește
Și chiar de îi cam slabă,
Frumoasa-i ca-n poveste
Și mă ajută-n treabă.
De tine, biata fată,
Întreabă des și parcă
La sobă, câteodată,
Mai plânge-n loc să toarcă.
De frate-tău n-am știre!...
Noi l-am iertat cu plânsul,
Da' poate-și vine-n fire
Și s-o-nturna și dânsul.
La noi e pace; lemne
Avem și iarna-i dulce,
Iar anul nou - sunt semne! -
Belsug ne va aduce.
Din când în când mai ninge
Și așteptăm Crăciunul,
Dar soba nu se stinge
Și-i sănătos și Bunul.
Și iată că la urmă
Îți zic ce-ți zice Tatu:
"Să nu te-ascunzi în turmă,
Ci să rămâi ca bradu'
Oricare rău te-așteaptă!
Avem credință-n tine
C-ai mers pe calea dreaptă
Și ai făcut doar bine,
Căci vorbele din Tomul
Lui Iov sunt înțelepte
Și ce înnoadă Omul
Doar Domnu' poa' să-ndrepte!"
Te las de-acum în pace!...
Dar fă-mi o bucurie
Și de-i veni încoace,
Să vii cu o soție!
----------
Te-anunț, cuprins de jale
Profundă și nespusă,
Că mama dumitale
Dintre cei vii e dusă.
Am scris scrisoarea asta,
Eu, preotul Vasile,
Când s-a-ntâmplat năpasta
Și a murit cu zile.
În ultimele clipe,
Pe când făpturi divine
O luau pe-a lor aripe,
Ea s-a gândit la tine,
La Tatu și la Bunu -
Vânați de funciire
Și sor'-ta, ce la anu'
O luăm la mânăstire.
E tot sfârșit și nu se
Găsesc cuvinte ca să
Aline răni aduse
De-un rău crescut în casă.
Dar nu-l huli pe frac-tu,
Ce v-a trădat, ci spune
Prin închisori, ca bradu'
Stând drept, o rugăciune...
0101.843
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
465
Citire
3 min
Versuri
108
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Vasiliu. “Scrisoare de la mama (răspuns).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/14170307/scrisoare-de-la-mama-raspuns

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
Mai greu din lună*-n lună*,

și Măriuca!?
“Și de-i veni încoace,
Să vii cu o soție!”

cred c-am înțeles, către final, e surioara…

am primit emoția poveștii, mi-au plăcut ritmul și rimele.

recomand
0
Frumusețe cutremurătoare.

Respectul pentru frumusețea poemului, mă obligă să îți sugerez cu respect, D-le Vasiliu, o puțină revizuire a structurii.
Dacă uitându-te peste versuri, crezi că sunt structurate/versificate/rimate exact așa cum ai dorit, ignoră-mă. A fost doar năravul perfecționist care mă bântuie cu trecerea anilor.

M-a durut fiecare cuvânt.

rcm
0
@iulia-elizeIEIulia Elize
Pentru o mai mare frumusețe, și eu aș interschimba strofele 1 cu 2.


Mult succes, e o poezie frumoasă...!
0
Distincție acordată
@cont-sters-55051Cont șters
E ca și cum cineva și-a întins mâna peste timp, peste o despărțire, o depărtare, o durere, și în acelaș timp aduci cititorul într-o cameră cu mama, care scrie sau dicetază. Aduci acel sentiment de ”rudenie” grijă, atenție, deschidere ... poemul curge ca un râu ... Ritmul și suflul îmi sunt familiare, și asta mă atrage, mă face și mai mult să intru în atmosfera creată și starea mamei, a familiei, că în final viața era și este despre familie, atmosfera de-acasă, cu atât mai mult că am trăi acele timpuri când scriam câte 5-6 scrisori pe zi și mama întradevăr ne dicta.
Nu știu dacă l-ai citit pe Esenin înainte de a scrie și te-aiinspirat din ce a scris el dar Suflul poemului este acelaș ca a lui Esenin (posibil că porți acelaș arhietip, sau poate nu, poate doar asemănarea emoțiilor, stărilor, trăirile sunt pe undeva aceleaș ... )
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Amintește de Esenin, nu doar prin titlu, ci și prin întreaga rețea de sentimente și stări poetice. Totuși, conținutul este original.
0
@cont-sters-55051Cont șters
conținutul, mediul închegat, se transmite foarte clar că este al poetului Cristian Vasiliu, și este meritul său sută la sută, ...
și totuși nu am rezistat să nu menționez de Esenin, de cum am citit prima strofă, ritmul, suflul, muzicalitatea, construcția m-a dus imediat la Esenin, și chiar mai mult tote momentele când memoram pentru școală, temele, decosntrucțiile cu învățătoarea de literatură rusă, am avut niște învățătoare de literatură ca niște Zâne coborâte din povești cu o dictie, voce unse cu miere, mi-a rămas aiai în minte, când citeau nu mișca nici frunza dar nici musca, toți icopii ascultam cu gura căscată, eram fermecați ... când trăiești așa emoții la poezia clasică citită nu le uiți niciodată ...
0
@cont-sters-55051Cont șters
o să caut traducerea, chair azi dimineață am revenit și am citit reciti, am găsit multe traduceri în Engleză care sună la fel de bine ca și în limba originală, pun pariu că și-n Română sună la fel, a scris atât de firesc și cum ia fost felul că este imposibil să fie greu de-al traduce sau înțelege, anume asta te atrage la el firescul e ca un magnet ...
0
îmi spune ceva de Radu Pietreanu, avea un text umoristic. Oricum, trebuie corectat, puse diacritice.
0
@cristian-vasiliuCVCristian Vasiliu
Multumesc pentru lectura si comentarii...
0