Poezie
Sonetul 14
Bătrânețe
1 min lectură·
Mediu
Când pe azil apusul se dizlocă
În farmecul ruginii, umbre care
Cu lanțul senectuții la picioare
Și mâini livide,- mi ferecă în rocă,
De-a lungul primenitelor culoare,
Pentru milenii, pofta echivocă,
De-atâta insomie se sufocă
Sub talpă în tanatica plimbare.
Îmi tine hangul tunetul metalic
Al orelor tocite în secunde
Și din grădină trilul de fecioare,
Ce îmi descântă-n beznă ciotul falic
Cu aminitirea formelor rotunde,
Până când zorii iarăși vor apare.
012072
0
să tot citesc așa ceva:- ideea curge, cuvintele nu se încurcă, rimă…
apreciez nu atât rima cât inteligența/ talentul celor care, constrânși de acest gen, reușesc să ofere nu doar cuvinte goale ci și imagine, idee, lirism… după caz.
mi-a plăcut