Evaluând priapica banană,
mușcată în balansul din copac,
sau însoțit de puricii din blană,
țâșnind în intersecții la atac,
adoratorul formelor cochete,
cu tonusul sprințar, de vodevil,
își
Când, istovit de patima adâncă,
la pritocirea dârelor ce cad
în jurul meu, ca ploaia pe o stâncă,
descătușând miasmele de iad,
voi strămuta tihnirea-n virulență
și pana o voi smulge din
Mai stai! Din mine să cobori,
Cu mâna îngropată-n scrum,
Cu fruntea sprijinită-n nori,
Nu te grăbi! Mai stai acum,
Când moartea marelui nimic
Ne târâie pe-același drum.
Mai stai! Te rog mai
Cu buzele muiate-n cupa plină
de sânge leneș îndoit cu vin,
deschid perfida rană de lumină
ce înflorește-n urmele de spin
pe trup, când pâinea se dezbină
și prorocirii sacre mă închin:
mă vor
Când Te cobori în sumbra sărbătoare
și peșteri sacre se deschid, mai sper,
să-mi tulburi apa tâmplelor, în care
mă descompun diform într-un ungher,
ferind răspunsul fără întrebare
de slutul
În nopțile mâhnite și haine,
din care mă trezesc pe veci închis,
când liturghia o arunc în mine
și se strivește-n fundul de abis;
când psalmi-i scriu cu sângele din vine
și-n evanghelii sunt și
Mă-ndeamnă iarăși cugetul ce sare
și inima sleită-n cuib de fier,
cu blasfemia lor încântătoare,
la sacrificii care nu se cer;
și-mi toarnă clevetire în peniță
pe urmele adânci ce îmi răpun
pe
Carnația de sacru mi-e avutul
ce-l scad pe palme lacom si supus
când caut cu fervoare începutul
sau când, sfârșit, privesc din nou în sus;
când ruga idolatră mă seduce,
în desfătarea orelor de
Personajele: un doctor bătrân cu ochelarii căzuți pe vârful nasului; un tânăr subțire și blond; o fată îmbrăcată băiețește și tunsă scurt. O lampă cu lumină albă, un fotoliu, o canapea, un
“Dragostea ar trebui să-ți strângă stomacul, să-ți înțepe inima, să-ți fluidizeze sângele prin membere, nu să-ți dea migrene și insomnii.” Îmi amintesc și acum ticul bătrânului doctor: dădea din cap
Partea a-II-a
“Ni-i viața dublă, somnul își are lumea lui –
Hotărnicind tărâmul ce s-a numit greșit
Viața și moarte.”
(G. G. Byron)
În așternuturi se compune o formă de cruce într-o răstignire
Acum gustul veșniciei e amar și nu pot scăpa întrebărilor ce bat darabana pe suflet. Mă hotărăsc ca din acel moment să nu mai las, ca până acum, închipuirii, libertatea de a construi pe runele
Scrisori netrimise(fragmente) – mai 20 2000: “..Știu chiar de la început, de când îmi reazem pixul în foaie, că nu voi avea curajul să duc mărturia la poștă, cel puțin nu acum când te cunosc prea
Golit de substanța gândurilor am îmbrățișat-o, însă ea a rămas inertă când s-a oprit din râsul sec. Deznădejdea de a gasi atmosfera uleioasă, de schit, în încăperea în care bunicul legionar ne-a
Însemănri – iunie 2000: \"Ochii – Ochii ei mă vânează. La fiecare trecere, în inciziile fine și precise lăsate de bristuriul privirii, presară cristale de sare din marea irisului. Descopăr
Acum întreb și ascult oglinda! Întotdeauna am fost atent la toate firele de nisip ce cădeau din mine: dorințe, vise, sentimente și le-am drămuit în cântarul minții și al sufletului cu zgârcenia unui
Soarele se cocoțase pe creasta unui munte aruncând mustrător văpăi către orașul care încă tăcea...
Mai întai ne-a întâmpinat gardul- un gard de aproape un metru înălțime, din lemn putred, cu o
Peste ani stațiunea și muntele nu s-au schimbat. Doar eu am îmbătrânit! Aceeași oameni cu pași moi și înceți pentru care timpul trebuie să aștepte, aceleași străzi monotone, tăcute și line, aceleași
Jurnal: \"O vreme mă las sedus de ecranul ferestrei; urmăresc frământat declicul ritmic produs de apariția stâlpilor de telegraf și am senzația că urmăresc un film învechit într-o curgere segmentată.
O priveam. Demonul îmi sfășiase indiferența, iar eu, șovăind, m-am supus nedeslușitei slăbiciuni ce mi se răsucea în piept... Îmi alergam fară să vreau ochii pe chipul ei adunând sentimentul de
Însemnări – iunie 2000: \"Părul. Este de ajuns să mă rotesc în căutări de unghiuri imposibile, lunecând în voia intuiției. Pot să surprind fuga răsfățată a șuvițelor ce se împletesc cu firele de
Era atât de frumoasă! Avea ceva din aerul nepământean al unei sirene rătăcite pe mal când mă îneca cu ochii ei ba gri, ba verzi, ba albaștrii și cred că asta era lucrul care mă impresiona cel mai
Se scurseseră câteva minute și am considerat necesar să interpretez rolul trezirii, cât mai evident pentru a capta atenția Danei, inițiind astfel tratativele împăcării : am oftat dulceag, parcă
CV