Cristian Vasiliu

Un ger năprasnic dinții și-i ascute Și peste-orașul umbrelor cu șal Trec zile tot mai albe și mai slute Și se coboară cerul de metal. Fantoma sărbătorilor trecute Mai iese câteodată din

În lumea stăpânită de seci automate, Ce-nlocuiesc limbajul cu codul lor binar Și-ngroapă sub betoane, metal și sticlă toate Minunile umane, sunt ultimul barbar... Acolo unde viața e dusă sub

Corăbiile noastre, făcute pentru haos, Ce au rămas, prin toate 'ncercările, copii, Au eșuat pe maluri atrase de repaos Și-au început, sătule și calme-a putrezi. Din lemnul lor, pe care s-au

De două zile, mamă, Eu ți-am primit scrisoarea Dar trebile mă cheamă Din zori și până seara Și n-am găsit răgazul Să mă așez la masă S-aprind în lampă gazul Și să vă scriu, acasă... E

Ne întâlnim acum fi’ndcă destinul M-a pedepsit sau zeii mă urăsc... Uitasem - recunosc! - de-o vreme chinul De-a mă ciocni de tine - corp ceresc! Azi nu ne mai atragem, iar uimirea Ce o mimăm

Se nasc în porturi primele lumini Și munții-s flăcări vii în depărtare; A coborât un zeu al liniștii în mare Și-oftează-a dor pădurile de pini. În fiecare golf e-o sărbătoare; Pe maluri

După cum există o povară a trecutului, tot astfel există și o povară a viitorului; amândouă intră în componența prezentului și a realității în care el se desfășoară. Dacă însă putem fugi de

Din pământul trupului meu primăvara Cresc brațe spre cerul ochilor tăi. Privește-mă! Vântul suflă vertical de la mine spre tine, De jos în sus, ca o iubire tăcută. Oare Mă poți vedea în mijlocul

E toamnă și noaptea se-ntinde de parcă Pe Calea Lactee mor ultimii sori; E toamnă și vântul începe să toarcă Lungi stoluri de păsări din caier de nori; E toamnă și ultimi(i) fluturi din

De abia când toată perspectiva descurajantă a tavanului pătat ca fundul unei cești de cafea se îngustează până la anulare sub lumina puternică a lămpilor din sala de operație, își îngăduie primele

Prolog până ieri am crezut că gerul și așteptarea au un sens I dar in dimineața asta am constatat ca blana mizericordiei nu mă mai încape fiindcă am trăit prea intens fără să mă dau jos din

14.13. Mihai își scoate capul de sub dantela de spumă a valurilor și se întoarce cu tot trupul în direcția plajei încercând sa ghicească unde se află prosopul roșu pe care Irina se

                              &nbs

I Pe-atunci mi-erai amică Consuela Cu țâțe cât Venezuela Cu gura mică, Nasul fin… Aveai un aer cam latin Și mă iubeai – eu mai puțin, Dar îți știam de frică… II De-atâta dor, Oh!

la marginea nopții luna mea hotărăște-te cazi peste mine arzând cu trupu-ți rotund de diamant sau fugi cât mai departe în alte galaxii acolo unde nici lumina și nici gândul nu te pot

Dacă dorm cu lumina aprinsă, Coșmarele n-au chipul tău, Dezleg labirinturi Și plasa e-ntinsă Sub hău; Dacă dorm cu lumina aprinsă. Dacă-alerg în mașini fără frâne, Mi-este gândul la tine un

Să te compar c-o mândră zi de vară, Când eşti atât de tânar şi de blând, Nu-i de ajuns, căci florile-or să piară Sub vântul aspru, toamna, în

Mâzgălituri VII - Poeme de George Gordon Byron Ca și Byron, flăcări Simt cum mă-mpresoară Și înot prin lume Fără nici un scop, Adevărul totuși A-nceput să doară: Mersul îmi e teafăr Însă

Mâzgălituri IV - Fire de iarbă de Walt Whitman Când îi smulg lui Whitman Firele de iarbă, Îmi doresc, în suflet, Să-mi sădesc alt crez, Să îmi las să crească O stufoasă barbă Pe obraz și

Din ce plămadă ești, de la picioare Þi se aștern mulțimi de neguri sumbre? O umbră poartă-n spate fiecare Și te nutrești, răpindu-le, cu umbre. Descrie-l pe Adonis - niciodată, Imaginea-i

Întârzie de-o lună, la întâlnire iarna și îi pândesc zăpada înghesuit în beci, acolo unde-n umbră bolborosește vinul și Sfântu-mi dă dispensă la chefuieli pe veci; o mai astept o

O vară ucigașă Împlântă fără milă, La nouăzeci de grade, În trupul meu de var, Un soare fără luciu Și pe cearceaf, din rană, Ca să se-adune bronzul, Mă-nvârt precum un zar. Trec orele

Se-anunță primăvara Cu-n buzdugan de patimi Și rații de căldură În tocul de la uși, Iar eu, ca niciodată, De frica avalanșei, Adulmec pe la colțuri Cu palmele căuș; Mă văd ca-ntr-o

Mi-e limba, în soclu, pecete Și-n fuga de mine se cern Tăcerile râului Lethe Prin solzii desprinși de pe stern. Cu ea în săruturi pun slova De ambră în cerc – legământ, De parcă-ntre-Alah și