Poezie
Sonet 75
Nunta
1 min lectură·
Mediu
Surghiunul sterp, mai lung decât o viață,
Cu numele-nfierat în centrul frunții...
Ne-am regăsit la capetele punții
Iar între noi - prăpastia de gheață.
Ne leagă depărtările și munții
Fiorul alb, subțire ca o ață,
Și ochii mei, rupându-l, te învață
Negațiile seci din ziua nunții.
Alerg spre-altar, în jos, pe serpentine;
Ecoul meu de toamnă încă-i viu;
Nu esti a lui și te rechem în mine
Rostind sentințe care se prescriu
Printre furtuni de vise și suspine;
Nu e devreme! Nu e prea târziu!
6 februarie 2007
001444
0