Poezie
Sonet 79
Condamnatul
1 min lectură·
Mediu
Prin gratii cade pulberea abjectă
A dimineții-n Iadul meu de smoală
Și mă trezește, fremătând în poală,
Sub ulcerații sparte, o insectă;
Un paznic gros mă trage de zăbală,
Apostrofând mișcarea mea suspectă
Spre zoaiele servite, c-o directă
Și mă târăște, amețit, din sală.
“E Vremea Deșteptării!”; mă obligă,
Cu talpa pe grumaz, ca o jivină,
Să zac circit sub lanțuri, în cotigă,
Tot drumul dezlânat spre ghilotină...
Dar râd si ochiul meu avar câștigă:
E-atât de dulce ultima lumină!
13 februarie 2007
012.630
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Vasiliu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Vasiliu. “Sonet 79.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/231516/sonet-79Comentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
numai bine.