Poezie
Sonet 100
Un animal, nici struț și nici cămilă
1 min lectură·
Mediu
Celor fugiți/plecați din țară
Un animal, nici struț și nici cămilă,
Ce-și tânguie gibozitatea coaptă
Și grea ca piatra lui Sisif, în soaptă,
Cu țeasta înhumată sub movilă,
Cu dosul spre apus și mâna dreaptă
Lovindu-și mâna stângă, fără milă,
Cu o privire schioapă și debilă,
În poarta libertății stă și-așteaptă;
Domesticit de-un car de ani cu biciul,
Răbdând de foame și de sete-n jug,
Regretă încă, în deșert, supliciul
Și vremea petrecută în lănțug.
Eu – purice, descalec din ospiciu,
Îmi pun potcoava de oțel și fug.
12 aprilie 2007
001641
0