Corneliu Traian Atanasiu

din restriști, bucurii din fără de margini risipă greul pămîntului plumb ghemuit în capăt de țeavă minim cutremur de pleoapă și golul spaimei se va căsca hohotitor cutropind

însăși tandrețea luminii a devenit necruțătoare în chipul sfinților pătrunsă călina-i încheagă fiorul nici urmă de verdele trac mască de var reversul frunzei emoție înaltă

Poate cuvîntul eveniment nu este singurul care a fost luat de viitura tulbure a evenimentelor de după ’89. Observ intrarea sa într-o derivă care îl abate de la cursul anterior specializat pentru a

\"Cele mai multe dintre păcatele noastre sînt imponderabile și inefabile ca poezia - spune unul din aforisme lui Blaga. Acesta-i motivul pentru care judecata din urmă se va amîna la infinit. Cum ar

cer de cenușă - dintr-o singură vatră mai urcă fumul

Bucuria pare ceva de la sine înțeles, firescul, spontanul, nemediatul trăitului: simți, te simți cuprins de bucurie. Se-ntîmplă pur și simplu. De ce însă, în situații similare, unii se bucură și

Să avem odată și-odată mîndria de a crede că suferința e doar împlinirea destinului uman! Ființa este tot ceea ce, lipsindu-ne, ne împlinește. Caracteristică simțirii poetice este marea

(citiți acest text ca urmare a articolului: Feminitatea – esență sau banal construct cultural ) A vorbi legitim despre bărbat și femeie nu se poate face decît în perspectiva – și logică, și

răspuns lui LEAHU IONUT FLORIN la un comentariu pe textul: Exerciții de sinceritate (I) „vorbeai despre acea sinceritate expeditiva si confortabila care , cum spuneai tu, dovedeste neimplicare si

* ferind de neguri umbrele de lumină – senin nesperat * smocuri de iarbă rătăcite sub frunzar – se-ngroașă vraful * sub cer de toamnă frunzișuri luminoase – aur

zvîrlit în zorii palizi corn de inorog vînatul sprinten cheamă să-l ucizi contur subțire în întunecat albastru pentru cercel ghicesc o toartă cui în ureche-l poartă aducă-i

(continuare la: Feminitatea – esență sau banal construct culturalL) Am crezut că feminitatea este o temă incitantă și se va vinde ca pîinea caldă. Că „sexul frumos” este interesat de această

soare ațipit în palmele frunzelor – cad coroanele

”Cu un oarecare efort ne-am putea imagina că poeții sînt cei care locuiesc uneori în chip poetic. Dar ‘omul’? Cum se poate oare ca omul, cu alte cuvinte fiecare om, să locuiască, și asta fără

Dacă umbra a fost recuperată și convertită din culpabilă și păcătoasă ispită în oază de taină prielnică vieții umane, este firească pentru poet tentația contemplării momentelor ei de superlativă

* umbre prelungi sub frunza străvezie - întorc clepsidra * picuri de rouă stau din ajun pe gonguri - răsare astrul * din senin pe drum se-așterne strat de frunze - țînc

I „Ca un cîine - spuse el, și era ca și cum rușinea ar fi trebuit să-i supraviețuiască” – așa se încheie Procesul lui Kafka. Clamarea lui Joseph K., eroul romanului – strigăt disperat și tardiv,

(exersez pornind de la idei discutate în eseul: Să fim sinceri cu sinceritatea! ) Cît de sinceră e sinceritatea? Mai precis, cînd te hotărăști să fii sincer, cînd, deci, o faci cu oarecare