Aura păcatului (motivul umbrei în poezia și aforistica lui Blaga IX)

\"Cele mai multe dintre păcatele noastre sînt imponderabile și inefabile ca poezia - spune unul din aforisme lui Blaga. Acesta-i motivul pentru care judecata din urmă se va amîna la infinit. Cum ar putea Judecătorul să le facă față cu cîntarul?\"

Cu atît mai mult, poetul, care le-a mîntuit în umbră, sporindu-le întru taina ei, va profita de această nesperată amînare și va încerca să le canonizeze împresurîndu-le c-o delicată aură: calda suflare a duhului condensată ca o brumă pe febrila lor înfrigurare . Riscînd astfel îndreptățirea tuturor celor petrecute \"prin toate erele\", \"subt toate sferele\", pe acest pămînt turmentat:

\"Îndreptățire cat
vîrtejurilor, vîntului
și intru în păcat
ca-n vîrstele pămîntului\"
( Prin toate erele )

Căci poetul avansează umbra, fief al omului, la rang de sinteză exaltantă a contrariilor, de suavă irizare de brume, aptă să glorifice faptele lumii prin cea mai semnificativă reprezentare a lor - iubirea.

Dacă pe poarta raiului stă scris: \"Lumina naște vina\", omul nu are de ales decît tărîmul umbrelnic al păcatului. De aceea Umbra Evei \"în fugă ieșind din rai\" - întîia umbră, umbră căzută - este de fapt vectorul diafan al unei sorți alese urgent și voluntar, definitiv și fără căinți, emblemă erotizată a canonizării unui destin și damnat, și ales.

“Întîia ei umbră căzută pe drum”- fragilă efigie a trupului feminin - indică și alege ursitei omenești, cu o gingașă fermitate, un drum cert cu gust de \"izbînzi răspunzînd în pierzanii\", un drum ca o \"prelungire la nesfîrșit a vremii cu freamăt de mai\" ( Umbra Evei ): drumul iubirii. Pe acest drum, pentru a fi pe deplin generos în sfidarea sa, omul va prelua în proiectul său întreaga suflare, toate făpturile iubitoare ale pămîntului, ca în \"Cîntecul (de fapt imnul) focului\":

\"Iubirea țîșnește din țărnă și face pămîntului aură,
s-ajungă-n tării, s-acopere crugul.\"
( Cîntecul focului )

Doar așa, perechea îndrăgostiților devine demnă să aureoleze Legenda noastră : două siluete vaporoase topite \"în ceasul acela înalt de-alchimie cerească\" - \"izbăviți din penumbre, / ca două făpturi de mătase în mers\" și totuși silind \"luna și alte vreo cîteva astre / în jurul inimilor noastre / să se-nvîrtească\".



(Citiți/recitiți din biblioteca virtuală: Prin toate erele , Umbra Evei , Cîntecul focului , Legenda noastră )