Însemnări aforistice XXXIV

Să avem odată și-odată mîndria de a crede că suferința e doar împlinirea destinului uman! Ființa este tot ceea ce, lipsindu-ne, ne împlinește. Caracteristică simțirii poetice este marea capacitate de suferință închipuită: aceea de a consimți la durerea pe care o poartă închisă în ele cuvintele. Amintirile ne însoțesc permanent, ca stelele oricînd pe firmament, dar numai în noaptea simțirii își arată strălucirea. Toate necazurile, nenorocirile, dezastrele sînt doar nuanțare infinit minunată a fericirii de a fi. Spațiul este tărîm cutreierat de fiorul Ființei – cuprins, nu haos, nu abis al risipirii. Sîntem predestinați prin dăruirea Ființei, dar liberi să ne alegem o soartă. În creația poetică simțirea se desface în terminații nervoase libere să-și inventeze organul. Cu casa Ființei în spinare, mi-e drumul o dîră de bale strălucind în soare. Rima e o sărbătoare a înțelegerii, nu o petrecere a auzului – ascultare, nu audiție. Viața – ispășire a închipuirii. Zidire în vise.