Cătălin Al DOAMNEI

de lucrurile complicate mă apropiasem prea mult a vorbi despre complexificare filosofie a celor care își

îți rupsesem pasul și mă ascunsesem după un vraf hârtii pe după soare pe după lună& eram capabil să pun o întrebare de o mie de miliarde numai și numai pentru ca-n viața noastră de

achile mă părăsise și eu începusem să mă sprijin de norul divin forța centrifugă a moleculelor mă făcea să contemplu plecarea lui de semizeu ape tulburi cotropiseră viața-mi era o zi în

mi-era din ce în ce mai greu să ies din naufragiul pe care mi-l pregătiseră zbătându-mă între viață și moarte ieșirea din adâncuri nu mai era posibilă decât prin cerul de lumină

se făcuse târziu înspre dimineață nu apucasem să mai cobor de pe catarg vânturile mi s-au reașezat în palmă savant în experiența definitivă a căderii -înspre-moarte vorbeam despre

mi-era din ce în ce mai greu să trăiesc mă-mbrăcasem în idei cu toate harurile cădeam precum schiorii o urmasem îndeaproape pe erica femeia-androgin facerea lumii a început spun

peripețiile care te-au fascinat nu încep la troia întâmplările sunt supuse regalității numai în măsura în care regii biruie legile pe care ei înșiși și le-au aplicat loruși lista

te visam clipă de clipă nuit par jour faust n-a reușit să oprească timpul & pentru tine nausicaa am ales să interpretez semnele chaldeilor întoarcerea acasă mi se părea a fi fiind

pe vremea aceea mă însoțea dostoievski înainte de condamnarea mea la moarte prin împușcare înainte de condamnarea lui la moarte prin împușcare înainte ca eu să-l urmez pe Iisus noul

trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi lumea li se închina însă nu aceasta iustra condiția umană

începuse să vină toamna & nori albi se apropiau de chipurile neștiute ale verii de pomină pe care o petrecusem printre profeți tăcusem îndelung și îngenucheasem fără dorința de a mă mai ridica

de atunci nopțile nu mai erau nopți adevărate timpul încremenise și ni se părea că sfârșitul era cu mult mai aproape decât ar fi spus lao-tzî golul dintre lucruri & fenomene nu schimbă

să învingi melancolia filosofilor dimineața descifrând instantaneu ploaia de idei a pământului reavăn nu ești tu învinsul doar tu ai rămas să deschizi în absența lui sartre poarta

doar tu nu ai mai venit am citit un poem despre un țăran ucis de o fată antică rustic scris poetesa cu pricina nu fusese niciodată la țară fratele meu mi-a cerut dovezi despre felul

pe vremea aceea oamenii asistau la nașterea zeilor hesiod este unul dintre aceștia el m-a trimis pe mine să dezgrop literele feniciene după izgonirea din

îl numeam Anul Nou când veneau sărbătorile el era singurul vrednic să poarte cea mai frumoasă căciulă împodobită cu fundițe colorate și cu mărgele de alun vocea lui umplea ulițele ni se părea

ziua mi se fracturase la zenit uitasem o parte a mea atârnată de zaua stelelor răpiți de muzica sferelor o parte a teleportaților uitaseră să-mi ofere un autograf de la șaptezeci de

privește mătasea algelor devine briza materială a depărtărilor se ascunde în barbă de infailibilă conquista &măsurată e clipa de jucăuși pescăruși însângerați în cercul vieții de

în zilele acelea -nceput de toamnă boreală nu mai trăiam viața mea eu cel mai personal dintre muritori trăiam depersonalizarea lumii în virtutea unor străvechi legendare jurăminte de

dear m dear v dear richard era duminică & avusesem o revelație trăisem cursa de guzgani ei sunt singurii scăpând de napalmul shakesperian &de mersul girafelor prin savana umană trei

de două ori în municipiul vaslui constatasem următoarele o colegă a soției mele într-o după-amiază de toamnă azurie profesoară de filozofie devenise secretară era blondă cu ochii

nimic dinafară nu mă mai poate atinge azi am văzut mai puțini repetenți oricât de mulți corigenți ar fi lăsat iorgu iordan era cald atât de cald căldura lui eliade înlocuise bordelul lui

întârziasem o venirea lui o cum m-am opus precum o amicul meu licean mai bun decât mine &decât vânătorul de cerbi prin noi înșine nu mai traversau decât filmele alb –negru despre

își purtau trupurile bolnave de imensa vorbire despre infinitul din sine se târau pe pământul-vagabond aidoma șarpelui după izgonirea din paradis li se zăreau coastele coasta lui adam