Cătălin Al DOAMNEI

jurnal pandemic (1) primăvara mea semăna din ce în ce mai mult cu matrix nici nu sosise prea bine anotimpul pădurilor înmugurind tăierea

cândva am avut un profesor care fusese pe via dolorosa mi-era foarte greu să nu-l ascult el poruncise reginei angliei the

se aliniaseră gândurile pe două rânduri într-unul se adunau anotimpurile precum Verbul deasupra curcubeului confucius cobora din

acest al meu de a fi acasă exista însă foarte greu aidoma femeii când naște trăiam prin revelație chiar exista pe vremea aceea o editură cu acel

și iată adevărul care mă urmează de la o vreme nu mă mai grăbeam îmi fusese dat să aud amintirile ucid îmi fusese dat să cunosc mai mulți morți decât vii plodoaice cu ochi căprii

între big brother și sfârșitul lumii viața se trăiește în demnitatea ultimei lumânări aprinsă de albrecht dṻrer la ora despre încovoierea cailor de zinc sub povara destinului o descriere în alb

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el numai pentru el am început să scriu istoria lumii prietenii mei de demult au venit la mine s-au așezat în juru-mi și am început să

știam cât de mult însemni tu pentru mine cât de bine știi să calci cămăși întinzându-le peste viața mea revelație clandestină printre inculți eu

textul despre borges insuficient ca impresie generală despre buna vedere a lucrurilor și cuvintelor în joaca lor

visasem să scriu un poem autist trecutul trebuia desființat &nopțile bacoviene copleșind teribilul suflet din adâncuri nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul enigma care înfășura lumea ori

îmi era greu să-mi amintesc erai atâta de frumoasă te luasem de mână & trecutul mă-ntorsese-n junglă rupând din mine cornuri de rinocer dis-de-dimineață semănam cu nichita teza ta de

fusese o noapte neobișnuită david linch începând să facă rânduială printre coșmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă

încercasem să psihanalizez visul de astă-noapte înțelesesem structura moscovium-lui& tata-și ieșise din minți fotonii din cuvintele lui mai iluminau puțina viață printre pământeni în

stăteam pe o pânză de păianjen și mi se dăduse o lectură militară un text lung de toamnă contorsionată în juru-mi precum adulterul muream și în același timp măturam praful galactic din

intrarea în lumea hiperboreilor se desfășoară după ritualul comun pământenii ar fi fost omorâți de cel puțin de 804

șirul de demoni care descind pe strada republicii poate fi învins după următoare rețetă a doctorului faust se scoate TOATĂ mizeria LUMII de la subsolul blocului 350 nimeni nu este

definiția genului epistolar nu există în logică nici a pistolarului nu există nici logica pistolarului nu există & iată sublimele fapte de arme ale marilor dregători uneori

ceea ce îl îndepărtase pe shakespeare de hamlet fiul prea iubit pentru care shakespeare a înnebunit într-o noapte ținându-se de crucea anglicană dacă există așa ceva gândind la

de la o vreme aveam o singură problemă mai sus tot mai în sus de călcâiul lui achile inexplicabil în acea zi doctorița plecase de la servici cu două ore doare dacă l-aș fi ascultat

vremea miracolelor se sfârșise și eu te conduceam pe ultimul drum al ființei exact așa cum parmenide a definit ființa mi-a fost greu să nu plâng atunci știind că nu te voi mai revedea

vezi tu pentru mine poporul român MURISE înainte de vreme înainte de întrebarea ta înainte de a se fi răspuns albastru la oarecare întrebări despre regi și

orice întoarcere în trecut este imorală îmi amintesc pajiștea pe care pășteau cei șase viței de lapte și tu le mângâiai cornițele apoi vacile soarelui împușcate două piane aduse în căsuța

absența ta mi-era foarte somn îmi doream să adorm să am un somn fără vise prezența ta eram foarte viu & voiam să-mi pierzi visele ca-n studenție străine de mine erai

mă zbăteam între viață și moarte viața mea uneori era dictată de paganini singurul dictator pe care l-am recunoscut ca dictator în viață fiind nu știu cum aș fi reacționat față de