Cătălin Al DOAMNEI

trecuseră mai mulți ani& înțelesesem numai un singur artist i se putea opune unui mare artist nu-mi rămăsese de la tine decât dealurile

urmându-l pe gaugain același poem pe drumuri de piatră seacă îți deslușeam sensurile alintul se curbau onomatopeele brusc prin inima ta treceau toate șoselele ca la o paradă a semizeilor

în fiecare mirare era așezat un zeu indolent în fiecare indecență un posibil răspuns al ființei-n neființă devenisem palma ta mâna ta zilele & nopțile aveau o singură verticală umilul răspuns la

îmi murise fratele & eu mă agățasem de virtutea militară stâng drept stânga-mprejur scrisesem viața și petrecerea mamelucilor și fiecare se dădea rotund plutind un fel de geamandură

oraşul fusese părăsit definitiv de cărturari recitând poezie patriotică de 1 mai 23 august 15 iunie 30 decembrie în toate zilele nopţile şi anul mitraliaseră toate sărbătorile

eu cred că beethoven a compus eroica pentru piața universității și pentru poporul meu o simfonie însângerată trăită la mari

și această zi fusese dedicată memorialului din sfânta elena o vie la s vie aici lucrurile stăteau la locul lor înspre n de la e la v aceeași vie din care se-nfruptau cei care nu știau

venise & ziua aceea a întoarcerii în paradis în păduri necuprinse decât de om / la mijloc nu mai era nimeni prin frunziș de arțar-ovații lumea dispăruse ori

în ziua care înainta precum râurile întorcându-se spre matca fecundă descompus în culori sancho panza fu trezit de

jurnal pandemic (1) primăvara mea semăna din ce în ce mai mult cu matrix nici nu sosise prea bine anotimpul pădurilor înmugurind tăierea

cândva am avut un profesor care fusese pe via dolorosa mi-era foarte greu să nu-l ascult el poruncise reginei angliei the

se aliniaseră gândurile pe două rânduri într-unul se adunau anotimpurile precum Verbul deasupra curcubeului confucius cobora din

acest al meu de a fi acasă exista însă foarte greu aidoma femeii când naște trăiam prin revelație chiar exista pe vremea aceea o editură cu acel

și iată adevărul care mă urmează de la o vreme nu mă mai grăbeam îmi fusese dat să aud amintirile ucid îmi fusese dat să cunosc mai mulți morți decât vii plodoaice cu ochi căprii

între big brother și sfârșitul lumii viața se trăiește în demnitatea ultimei lumânări aprinsă de albrecht dṻrer la ora despre încovoierea cailor de zinc sub povara destinului o descriere în alb

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el numai pentru el am început să scriu istoria lumii prietenii mei de demult au venit la mine s-au așezat în juru-mi și am început să

știam cât de mult însemni tu pentru mine cât de bine știi să calci cămăși întinzându-le peste viața mea revelație clandestină printre inculți eu

textul despre borges insuficient ca impresie generală despre buna vedere a lucrurilor și cuvintelor în joaca lor

visasem să scriu un poem autist trecutul trebuia desființat &nopțile bacoviene copleșind teribilul suflet din adâncuri nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul enigma care înfășura lumea ori

îmi era greu să-mi amintesc erai atâta de frumoasă te luasem de mână & trecutul mă-ntorsese-n junglă rupând din mine cornuri de rinocer dis-de-dimineață semănam cu nichita teza ta de

fusese o noapte neobișnuită david linch începând să facă rânduială printre coșmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă

încercasem să psihanalizez visul de astă-noapte înțelesesem structura moscovium-lui& tata-și ieșise din minți fotonii din cuvintele lui mai iluminau puțina viață printre pământeni în

stăteam pe o pânză de păianjen și mi se dăduse o lectură militară un text lung de toamnă contorsionată în juru-mi precum adulterul muream și în același timp măturam praful galactic din

intrarea în lumea hiperboreilor se desfășoară după ritualul comun pământenii ar fi fost omorâți de cel puțin de 804