Cătălin Al DOAMNEI

În orașul meu trăiește cu adevărat un singur locuitor. El nu are o casă anume. Casa lui evul

întotdeauna toamna ne reîntoarcem în paradis se apropie dansul călușarilor și neantul întră în transă epoca darurilor se prăbușește din copaci sanguinici simți cum

din când în când te visam & din străfundurile subconștientului erai atât de îndrăgostit spune-mi cine i-a fost frate lui winnetou înainte de înota în albastrele lacuri din

întotdeauna când am asistat la decapitarea mariei- antoinette sângele de pe gâtul ei urca prin mine crinii lui solomon se uscau fără să mai înflorească o umbră de câine pe mâna

urma trasul pe roata-mpărăteasă azi dacă nu distingi între sensul propriu nu ai noțiuni de semantică îți mănânci roțile în fața ta se așează un polițist cu mâinile la spate și

exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul

nu mai aveam nume pentru chipul tău de o mie și una de ori îți fusesem umil apoi de 777 de ori m-ai proclamat împărat lumea se

trecuseră mai mulți ani& înțelesesem numai un singur artist i se putea opune unui mare artist nu-mi rămăsese de la tine decât dealurile

urmându-l pe gaugain același poem pe drumuri de piatră seacă îți deslușeam sensurile alintul se curbau onomatopeele brusc prin inima ta treceau toate șoselele ca la o paradă a semizeilor

în fiecare mirare era așezat un zeu indolent în fiecare indecență un posibil răspuns al ființei-n neființă devenisem palma ta mâna ta zilele & nopțile aveau o singură verticală umilul răspuns la

îmi murise fratele & eu mă agățasem de virtutea militară stâng drept stânga-mprejur scrisesem viața și petrecerea mamelucilor și fiecare se dădea rotund plutind un fel de geamandură

oraşul fusese părăsit definitiv de cărturari recitând poezie patriotică de 1 mai 23 august 15 iunie 30 decembrie în toate zilele nopţile şi anul mitraliaseră toate sărbătorile

eu cred că beethoven a compus eroica pentru piața universității și pentru poporul meu o simfonie însângerată trăită la mari

și această zi fusese dedicată memorialului din sfânta elena o vie la s vie aici lucrurile stăteau la locul lor înspre n de la e la v aceeași vie din care se-nfruptau cei care nu știau

venise & ziua aceea a întoarcerii în paradis în păduri necuprinse decât de om / la mijloc nu mai era nimeni prin frunziș de arțar-ovații lumea dispăruse ori

în ziua care înainta precum râurile întorcându-se spre matca fecundă descompus în culori sancho panza fu trezit de

jurnal pandemic (1) primăvara mea semăna din ce în ce mai mult cu matrix nici nu sosise prea bine anotimpul pădurilor înmugurind tăierea

cândva am avut un profesor care fusese pe via dolorosa mi-era foarte greu să nu-l ascult el poruncise reginei angliei the

se aliniaseră gândurile pe două rânduri într-unul se adunau anotimpurile precum Verbul deasupra curcubeului confucius cobora din

acest al meu de a fi acasă exista însă foarte greu aidoma femeii când naște trăiam prin revelație chiar exista pe vremea aceea o editură cu acel

și iată adevărul care mă urmează de la o vreme nu mă mai grăbeam îmi fusese dat să aud amintirile ucid îmi fusese dat să cunosc mai mulți morți decât vii plodoaice cu ochi căprii

între big brother și sfârșitul lumii viața se trăiește în demnitatea ultimei lumânări aprinsă de albrecht dṻrer la ora despre încovoierea cailor de zinc sub povara destinului o descriere în alb

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el numai pentru el am început să scriu istoria lumii prietenii mei de demult au venit la mine s-au așezat în juru-mi și am început să

știam cât de mult însemni tu pentru mine cât de bine știi să calci cămăși întinzându-le peste viața mea revelație clandestină printre inculți eu