Cătălin Al DOAMNEI

din mâna ei creșteau trandafiri japonezi din fiecare deget o petală din fiecare două mâini o înstrăinare străbătusem o mie de km pentru o îmbrățișare fierbinte în fața mea erai tu

la cumpăna dintre ani am vrut să scriu un poem cubist o artă poetică de agățat de cerurile protozoarelor care îi mai reprezentau pe oamenii-mască eram cu enkidu & începuserăm

de la o vreme aveam vise lungi întinse peste preerii mă-ntâlnisem cu toți cei care ajunseseră la destinație într- o sală mare de așteptare în formă piramidală dintr-o clădire labirintică cu

pe vremea aceea ne iubeam în terțiar îl studiam pe wittgenstien & te numeai laura asistam în direct cum cresc din noi rotocoalele de fum precum

timpul trecuse am vrut să te aștept o mie și una de nopți ai vrut să mă omori de o mie și una de ori zădărnicia mea era încrucișată de încrucișarea morții pe

lucrul care m-a făcut să –nțeleg viața nepământeană a hobbiților s-a petrecut în memoria ancestrală de azi mă tocmisem cu moș crăciun să-i explic de unde

umblam alene printre case cu lumini stinse molcom pe străzi cu ninsori de frunze de mesteacăn esenin trăise înaintea noastră & nu

în ziua aceea pe cămașa mea o chema zeus venit să-și rămas bun de la mine în chip murind mă-ndreptam spre olimp vorbind despre taxe și impozite neplătite & cum totuși se vor achita dacă

În orașul meu trăiește cu adevărat un singur locuitor. El nu are o casă anume. Casa lui evul

întotdeauna toamna ne reîntoarcem în paradis se apropie dansul călușarilor și neantul întră în transă epoca darurilor se prăbușește din copaci sanguinici simți cum

din când în când te visam & din străfundurile subconștientului erai atât de îndrăgostit spune-mi cine i-a fost frate lui winnetou înainte de înota în albastrele lacuri din

întotdeauna când am asistat la decapitarea mariei- antoinette sângele de pe gâtul ei urca prin mine crinii lui solomon se uscau fără să mai înflorească o umbră de câine pe mâna

urma trasul pe roata-mpărăteasă azi dacă nu distingi între sensul propriu nu ai noțiuni de semantică îți mănânci roțile în fața ta se așează un polițist cu mâinile la spate și

exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul

nu mai aveam nume pentru chipul tău de o mie și una de ori îți fusesem umil apoi de 777 de ori m-ai proclamat împărat lumea se

trecuseră mai mulți ani& înțelesesem numai un singur artist i se putea opune unui mare artist nu-mi rămăsese de la tine decât dealurile

urmându-l pe gaugain același poem pe drumuri de piatră seacă îți deslușeam sensurile alintul se curbau onomatopeele brusc prin inima ta treceau toate șoselele ca la o paradă a semizeilor

în fiecare mirare era așezat un zeu indolent în fiecare indecență un posibil răspuns al ființei-n neființă devenisem palma ta mâna ta zilele & nopțile aveau o singură verticală umilul răspuns la

îmi murise fratele & eu mă agățasem de virtutea militară stâng drept stânga-mprejur scrisesem viața și petrecerea mamelucilor și fiecare se dădea rotund plutind un fel de geamandură

oraşul fusese părăsit definitiv de cărturari recitând poezie patriotică de 1 mai 23 august 15 iunie 30 decembrie în toate zilele nopţile şi anul mitraliaseră toate sărbătorile

eu cred că beethoven a compus eroica pentru piața universității și pentru poporul meu o simfonie însângerată trăită la mari

și această zi fusese dedicată memorialului din sfânta elena o vie la s vie aici lucrurile stăteau la locul lor înspre n de la e la v aceeași vie din care se-nfruptau cei care nu știau

venise & ziua aceea a întoarcerii în paradis în păduri necuprinse decât de om / la mijloc nu mai era nimeni prin frunziș de arțar-ovații lumea dispăruse ori

în ziua care înainta precum râurile întorcându-se spre matca fecundă descompus în culori sancho panza fu trezit de