Poezie
moon
(terra mu - poem pandeic)
2 min lectură·
Mediu
în fiecare mirare era așezat un zeu indolent
în fiecare indecență un posibil răspuns al ființei-n neființă
devenisem palma ta mâna ta zilele & nopțile aveau o singură verticală
umilul răspuns la fuga lui gaugain
încotro
de milenii
prin mine trecuseră toate cuvintele ca prin tine
zbătându-se-n iluzia libertății
pe negre aripi de pasăre de pradă
deveniserăm ființa perfectă
printre canguri mușcându-ne pe nisipuri
victorii alizee săgeata mea era săgetarea ta & invers
o singură dată-n viață atinsesem perfecțiunea
am vrut s-o mut înspre munți s-o sfărâm s-o clatin dintre nori la apus
în tangibil îți dedicam versuri de aur prea devreme se murea se-ngropa
& -n fiece zi groparul îl întâlnea pe hamlet necunoscutul "atât de singur printre vii"
el avea dreptate & nu i se da dreptate
el știa cine este în concept nu în reguli
ea era acolo aici la înțelegerea mitică a nedeslușitelor
înaintarea pe uscat pe ape pe frunze
pe singurul adevăr al stelelor în mișcare străină
contemplarea–n arșița nopții a fulgerelor în dăruire sublimă
aproape molatecă din regn în regn metaforă a zădărniciei și a lucrurilor
care se vor iți–n lumini din lumini–n duminici infinite & blânde
precum răspunsul sincer al morții la chemarea străbunilor
numai eu & tu-n vremea miracolelor
înaintăm în viitorul de dincolo de viitor
fără de sfârșit & tu nu crezi
011673
0
Am gasit de altfel si un vers prea stanescian pentru mine, anume primul (vezi Elegia a 2-a a lui Nichita "in fiecare scorbura era asezat un zeu...").
In rest pare dicteu automat, treci prea repede de la un lucru la altu fara sa inchegi nimic concret.
"&" imi aduce aminte de dan sociu, personal as scapa de el.