Cătălin Al DOAMNEI

aceasta fusese prima vorbire despre cuvinte-n mersul roților de tren din vagonul întâi de la locomotivă gingășia despre care-ți transmit

amintește-ți clipele izvorau în lumină erai partea mea mai bună aproape mergeam ținându-ne de suflet ieșirea din spațiul mitic devine cerebrală aproape spleen pe verticală am căutat

nu mai aveai nume & voiam să te strig intrasem în cimitire de elefanți & ne amăgeam cu eșarfă de fildeș pentru mama lui buddha prea grea

mă-ntorsesem de la mari depărtări am vrut să-ți dărui zenitul să-nvii mărțișoarele de pe arealul celor 22 de civilizații

motto: ,,eu cu macedon și tu nu ești la bayern? eu suplinesc ORICE RESPONSABILITATE”

înspre tine veneau infanții înspre mine infantele pessoa frângându-mi singurătatea evului mediu în care superb mă adăpostisem pessoa descompunând cu mintea mea lucruri în esență alchimică

dă-ți seama omul acela îmbrăcat în cow-boy eram eu pe când tu erai fetiță pentru a nu fi anchetat pe motiv de lolita știam atât de multă literatură mâncasei atâta înghețată se deszăpezea

trebuia să decid forma gramaticală prin care mă voi adresa contemplând de pe maluri de râu ucis umbra la asfințit a lotusului alb orice poem nu poate fi

era dimineață și te-ai așezat lângă mine mâinile îmi erau pline de iarbă poate de iarba fiarelor am vrut să-ți descui umbra cu umbra mea învelindu-te fusesem de balzac și scrisesem regina

din mâna ei creșteau trandafiri japonezi din fiecare deget o petală din fiecare două mâini o înstrăinare străbătusem o mie de km pentru o îmbrățișare fierbinte în fața mea erai tu

la cumpăna dintre ani am vrut să scriu un poem cubist o artă poetică de agățat de cerurile protozoarelor care îi mai reprezentau pe oamenii-mască eram cu enkidu & începuserăm

de la o vreme aveam vise lungi întinse peste preerii mă-ntâlnisem cu toți cei care ajunseseră la destinație într- o sală mare de așteptare în formă piramidală dintr-o clădire labirintică cu

pe vremea aceea ne iubeam în terțiar îl studiam pe wittgenstien & te numeai laura asistam în direct cum cresc din noi rotocoalele de fum precum

timpul trecuse am vrut să te aștept o mie și una de nopți ai vrut să mă omori de o mie și una de ori zădărnicia mea era încrucișată de încrucișarea morții pe

lucrul care m-a făcut să –nțeleg viața nepământeană a hobbiților s-a petrecut în memoria ancestrală de azi mă tocmisem cu moș crăciun să-i explic de unde

umblam alene printre case cu lumini stinse molcom pe străzi cu ninsori de frunze de mesteacăn esenin trăise înaintea noastră & nu

în ziua aceea pe cămașa mea o chema zeus venit să-și rămas bun de la mine în chip murind mă-ndreptam spre olimp vorbind despre taxe și impozite neplătite & cum totuși se vor achita dacă

În orașul meu trăiește cu adevărat un singur locuitor. El nu are o casă anume. Casa lui evul

întotdeauna toamna ne reîntoarcem în paradis se apropie dansul călușarilor și neantul întră în transă epoca darurilor se prăbușește din copaci sanguinici simți cum

din când în când te visam & din străfundurile subconștientului erai atât de îndrăgostit spune-mi cine i-a fost frate lui winnetou înainte de înota în albastrele lacuri din

întotdeauna când am asistat la decapitarea mariei- antoinette sângele de pe gâtul ei urca prin mine crinii lui solomon se uscau fără să mai înflorească o umbră de câine pe mâna

urma trasul pe roata-mpărăteasă azi dacă nu distingi între sensul propriu nu ai noțiuni de semantică îți mănânci roțile în fața ta se așează un polițist cu mâinile la spate și

exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul

nu mai aveam nume pentru chipul tău de o mie și una de ori îți fusesem umil apoi de 777 de ori m-ai proclamat împărat lumea se