Cătălin Al DOAMNEI

și tu mai știi cât de lung ni s-a părut drumul din panciatantra pe jos ne era cald ca-n bengal după musonul de toamnă & inconștientul sucombase într-o partidă de

se întâmpla într-o zi de sfârșit de secol n-aș putea să precizez cu exactitate starea poeziei din acea zi de sfârșit de secol îl urmam pe ortega y gasset printre statui cu umbre de aur & el

mă priveau cu luare-aminte din centrul pământului înspre margini se declanșase vortexul & privirile deveniseră opace repede m-am lămurit să las provocările pe fundul oceanelor șamanii

în răstimpuri o forță din vechime devenise inexplicabilă pentru mine asistasem de mai multe ori la discuții cu monahi tibetani veniți să contemple focile din viena ne-am împrietenit și

patria este locul perfect geometric dintre sine & sine patria este locul de unde toată lumea fuge absolut toată lumea nu ai ce să faci în patrie patria este

doricele au existat de la începutul lumii posibil poeme feminine argonautice mi-a fost foarte așa am zis anapoda orice poem trebuie să fie scurt foarte scurt în formă de discurs la

evadasem de pe albastrele continente galbene ale insommniei & vidului totul ar fi trebuit să fie galben-oranj mă uitasem la mâlul din vis nu era galben-oranj atunci am cerut zeilor o

începea cel mai bun poem mizerabilist în ajun de august ca-ntotdeauna păzită de gărzile roșii cu tricolor lumea devenea

durerile nu mai conteniseră chipurile verii se ițiseră cu melancolia orizontului negru când ai să vii ai să mă găsești expatriat pe litera aleph însoțit cu greul pământului să nu-ți fie

fantomele verii abia-ncepuseră să-ți invadeze trecutul în care ai fost declarat mai mereu dezertor sub imperiul flamand al culorilor fantomele străzii

penibilul atinsese paroxismul lui goya în țara mea care fusese și a ta să nu-ti fie rusine antieroi au fost dintr-o curtenitoare iubire poemul meu îți este dedicat asia-europa-america

ne dădeam întâlnire în poeme cubiste lumea aceasta este un cub de gheață privește pereții cubului adus de la poli stăteam la rând pe linia specială de psihiatrie comutațională* ce cuvânt e

l-am înțeles pe t s eliot bând din ceașca amară de pelin cules din mâna reginei pedalam pe invizibila cochetărie a lacrimilor de muiere dă-mi lacrima ta dă-mi lacrima ia-mi

învățasem să mă deritualizez pipăind și strângând în pumni lumina ca pe o sferă discutasem o noapte cu un vechi prieten despre

în noaptea aceea avusesem o discuție cu robinson este bine să-ți poți uita bunele maniere niciunul dintre noi nu mai avea somn doar sclipirea mării la focul veșnic viu ne limpezea

aceasta fusese prima vorbire despre cuvinte-n mersul roților de tren din vagonul întâi de la locomotivă gingășia despre care-ți transmit

amintește-ți clipele izvorau în lumină erai partea mea mai bună aproape mergeam ținându-ne de suflet ieșirea din spațiul mitic devine cerebrală aproape spleen pe verticală am căutat

nu mai aveai nume & voiam să te strig intrasem în cimitire de elefanți & ne amăgeam cu eșarfă de fildeș pentru mama lui buddha prea grea

mă-ntorsesem de la mari depărtări am vrut să-ți dărui zenitul să-nvii mărțișoarele de pe arealul celor 22 de civilizații

motto: ,,eu cu macedon și tu nu ești la bayern? eu suplinesc ORICE RESPONSABILITATE”

înspre tine veneau infanții înspre mine infantele pessoa frângându-mi singurătatea evului mediu în care superb mă adăpostisem pessoa descompunând cu mintea mea lucruri în esență alchimică

dă-ți seama omul acela îmbrăcat în cow-boy eram eu pe când tu erai fetiță pentru a nu fi anchetat pe motiv de lolita știam atât de multă literatură mâncasei atâta înghețată se deszăpezea

trebuia să decid forma gramaticală prin care mă voi adresa contemplând de pe maluri de râu ucis umbra la asfințit a lotusului alb orice poem nu poate fi

era dimineață și te-ai așezat lângă mine mâinile îmi erau pline de iarbă poate de iarba fiarelor am vrut să-ți descui umbra cu umbra mea învelindu-te fusesem de balzac și scrisesem regina