Carmen Sorescu

prima dată am simțit o așchie din inima ta intrându-mi în deget până aproape de os, de atunci am văzut cum îți cresc aripi speram să fie de la medicamente m-am apropiat de tine când dormeai le-am

Motto: \"Dragostea bate moartea (argotic spus)\"- Ruxandra Cesereanu camera mea este albă, albă ninge mărunt bătai de ceas involuntare stau ascunsă-n camașa ta ziduri de temniță

iubit de închiriat să aibă șase aripi între vertebre când nu sunt acasă să le curețe singur vecinii să nu se plângă că scara blocului e îmbâcsită la capătul patului o oglindă imensă prin care se văd

sunt o femeie cu două brațe restul sunt pure invenții întâmplări felurite, placide manevre lăuntrice cât gaura cheii o toamnă organică se-ntinde ca un cearșaf cu viscerele alandala aruncate

dimineața cu tine avea gust de omletă străzile ei erau largi, pavate cu zile pierdute se întindea leneșă de pe pieptul tău până dincolo de supermarketul kaufland ieșeai în șlapi la prima oră să

dincolo de linia de sosire un tunel lung mlăștinos prin care trecem cu retina pe frunte tavanul a căzut peste noi fără zgomot pupilele s-au dilatat ca și cum am fi coborît scările la

știi cum este o dimineață fără tine? este exact ca perdeaua aia de la balcon, albă, fadă, orașul nu se vede prin ea, și de cele mai multe ori te caut prin ceața care-mi îmbâcsește sângele, aș fi

Turabo Cafe, Piața Victoriei facem cunoștință cu îngerii care ne locuiesc ei veniseră primii, ne așteptau cu dozele de singurătate cu principii, moralitate fără îndoială și ei mureau când aveau să

trebuie să mai urc și azi o pantă să descopăr lucruri noi pe culme să vorbesc liber în afara timpului să pot servi oricărui gol să capăt însușiri necunoscute care cândva se vor preda în

în mine este un refugiu mai mare decât o foaie A4 se stă gratis la soare, se poate compune o umbră un om, o urmă de sare, un iubit anonim undeva este un afiș interzis vieții, interzis

până mâine dimineață mai sunt o mie de ani ce aș putea face în tot acest timp când te lipești de mine inima mi se mută la dreapta tot mai la dreapta până cade pardoseala este rece ca

azi dimineață am fost la supermarket nimic din ce trebuia să fac nu am făcut trebuia să iau mere, portocale, iaurt nici măcar nu am ajuns la capătul străzii am scos telefonul și te-am

cum ar fi să te ciocnești de mine pe stradă să întorci capul speriat ea este ea este te-ai descheia repede la cămașa să-mi faci loc „doamne e destul de mică încape repede acum e momentul să nu

am jaluzelele trase, luminile orașului reclame, blocul de la bucur obor cel de la victoria frigul din stația de tramvai antena de la dinamo ploaia, ambulanța eu fosforescentă ieri am

la soare, sub umbrelă preferă un compot de piersici și valurile reci trosnind ca pardoseala veche din mansarda ta primele versuri au fost luate de apă strofa preludiu a rămas goală așa cum a

photocopyright@carmenmcm

photocopyright@carmenmcm

poemul de azi este deja țăndări mă uit cum cade de la balcon în multe bucăți de gheață eu rămân singură cu sandalele în mâini te sun și-ți spun: „la București plouă, eu merg desculță pe

în tine dorm, în tine spăl rufele de regulă nu fac patul, îmi place că te găsesc răvășit cu pielea pe dos, în aval, în amonte azi am cumpărat o sticlă de vin château de vaujelas câteva

de când ți-am atins pielea buzele mi-au crăpat ca un pahar de șampanie moartea dă pe-afară și înțeleg în sfârșit ce-mi spui doamne mă uit la tine cum dormi și nu-mi vine să cred ce fortăreață ai

e ca atunci când mă trezesc dintr-un vis urât nu știu unde mă aflu și palpez pe întuneric patul să mă asigur că totuși dormeam pereții se desfac și cad pe trotuare cu un zgomot infernal pe

am nevoie de un alpenstock din titaniu să pătrund în miezul tău zeii ies la drumul mare să jefuiască pentru o cană cu apă am mult de mers, restricții la tot pasul, multe indicatoare respectați sensul