Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

***

1 min lectură·
Mediu
cum ar fi să te ciocnești de mine pe stradă
să întorci capul speriat
ea este
ea este
te-ai descheia repede la cămașa să-mi faci loc
„doamne e destul de mică încape repede
acum e momentul să nu o scap”
o pasăre lovită de mașină
fetița din cursa Paris-Comore
oceanul subteran de pe Enceladus
aș fi toate la un loc
dacă m-ai lua la tine
nu aș spune secretele vecinilor
aș redirecționa râurile în caz de inundații neprevăzute
un peisaj selenar
o insulă vulcanică
care la intervale de câteva minute
îți spune că te iubește
lava îți va distruge temporar vederea
apoi iar o vegetație exotică
lacurile, cascadele revin la locul lor
și tot așa
doar femeile înaripate au dreptul la tine
063.807
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Carmen Sorescu. “***.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/13895141/text

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

\"doar femeile înaripate au dreptul la tine\"

un compliment poetic, care incepe intr-un spatiu real, al strazilor anonime, ce fac oamenii anonimi ca si ele si ajunge in zona viselor si a imaginatiei, unde fiecare e unic.
am remarcat descrierea fragilitatii feminine, comparatia cu forta masculina.

\"„doamne e destul de mică încape repede\"

mi-a placut mult. multumesc pentru lectura.


0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
mulțumesc pentru nota maximă, câteodată ceea ce este real devine mai mult decât ficțiune, e o temă mai veche cu el pe trecerea de pietoni trecând pe roșu, îmi place să o reiau.
mcm
0
@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
în acest poem poeta utilizeaza diferite efecte stilistice pentru a ne da o definitie originala a faimosului\"coup de foudre\"(sa întorci capul speriat/ea este/ea este)
o imagine senzuala (si dictata de un temperament pasional) (te-ai descheia repede la camasa sa-mi faci loc)place caci sugereaza si vizualizeaza forta întâlnirii dintre doua fiinte electrizate de atractia ce le cade peste CAP ca un fulger asteptat
o daruire absoluta(poate unele argumente sunt prea lejere,nu lasa urme...oceanul..)
finalul cu vederea distrusa ma surprinde si întristeaza caci ma asteptam la un crescendo,o împlinire în apoteoza
deci omul ideal este inaccesibil\"doar femeile înaripate au dreptul la tine\"
eu vad mult zbor ,mult talent si un temperament \"neprevazut ca un peisaj selenar\"(sic)
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
nu este o împlinire, este un poem ipoteză, cum ar fi să se ciocnească de mine, dacă el s-ar ciocni etc etc. îmi place comentariul că în paranteze completezi un profil psihologic, mă refer la temperamentul de care vorbești, să vedem la capăt ce va rămâne:) mulțumesc și te mai aștept.
mcm
0
@paul-blajPBpaul blaj
un poem de dragoste care capătă ambivalențe, detașări fugitive și imagini proaspete, toate într-un ambalaj modern. observ o desprindere de tropi, de construcții lirice evidente pentru un mesaj ce se vrea a porni dintr-o totalitate ce se apropie de firesc. un poem viu, care respiră cu grație între textele autoarei. Frumos. oare or fi și femei înaripate?Glumesc. Felicitări Carmen.
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
ambalajul e modern, are chip si amprenta vocală, nu mai spun că are un colorit suprarealist, dar în spatele ambalajului este ceva firesc. sunt inaripată, dar aripile sunt vizibile numai pentru persoanele cu ochi altfel concepuți, nu în sensul de iris.
mcm
0