paul blaj

eu cresc iarna din pământ trupul meu înțepător privește odihnit norii oftează ca după o gură de alcool cine sunt eu ca să urăsc și cine m-ar feri de bolile unui frig domestic în tinicheaua

alexandra îmi recită la telefon cam până își pierde glasul soarele răsare din esofagul ei mă încălzește ușor la urechi îmi face bine ating vocea fină ca pe o apă mov joia vine la mine

undeva sunt stepe întinse care îmi dau un sentiment de singurătate oamenii caută o țară caldă iar eu sunt de-al lor uneori transpir ca și cum basarabia ar fi moartă mă așez sub stâlpii de

când ajungi acasă atingi ușa ca pe un aluat intri desfigurată plictisită și tristă ai ceva zgâriat ceva răsturnat ceva sfărâmat ritmic de oameni timpul din cameră pare un lichid parfumat în

tăcem amândoi aerisim camera mi-ai pus termosul în bagaj te-am strâns în brațe cam asta a fost ninge puternic trenul sunetele ritmice închid ochii mă pătrunde căldura la iași s-a

Cum trec anii… direct în amintirile noastre, mai vagi, mai vaste, mai frumoase ori mai ghemuite înspre izbucnirea într-un sentiment, într-o altă realitate, pentru a o modifica, îmbogățind-o cu

trec prin zile ca prin alaska am blândețea unei sănii plecate în zori departe azi deschid ochii încet somnoros până îmi curge tot întunericul din plămâni inspir adânc orașul s-a aplecat o

caut un motiv să îți ruginesc încet pe față în rotire cu un disc de vinil sunetele lui klugh the shadow of your smile îmi fermentează în sânge știu că seara strada ta vibrează ca penele

când trebuie să taci se deschid secrete pentru care poți muri eu elegant mă privesc în vitrina lor dau jos o scamă aproape duios aleea pe care pășesc îmi spune calcă-mă după cum ziua

iernile între 5 și 7 a.m. sâmbăta dacă nu dormi poți intra timid într-o liniște simplă ca într-o casă călduroasă. există pentru fiecare dintre noi undeva în timp un moment magic. ca atunci

eu sunt un ins care insistă la suprafața apei îmi ascunzi fruntea cu palmele apoi îți ștergi fața repede cu mâneca paltonului aspră urci în autocar ca o rază pe un perete cu

când sunt supărat Te vorbesc de rău apoi vine câte o ploaie mă ceartă se transformă în burniță dojenește gâtul aerul îmi pansează nările îi admir tăcerea e pustiu prin oraș merg sunt un cavou

respirația cu iz de bere pleznește obrazul meu neras dormi cu degetul mic lângă gură parcă îmi spui că vorbești vulturilor îți simt corpul cărbune încins mă ridic deschid geamul desfac

lângă poștă e un parc chestia asta se potrivește și la sate pe o bancă stau trei fete două slabe una grasă asta merge oriunde este o bancă lată la una dintre ele vine un cățel cățelul latră

pe trepte era semiîntuneric femeia fuma în liniște mă uitam pe carte cum se uită un alpinist la stâncă respiram fumul din plămânii ei jarul țigării îi lumina fața din când în când peisaj

trec podul cu senzația că ucid știri senzaționale în care un tânăr poet s-a sinucis de fapt mă gândesc la gleznele tale țigări neaprinse în drumul spre mine am visat azi noapte un dumnezeu

pe marginea păstrăvăriei arunca bucățele de covrigi rar uitase că peștii nu sunt porumbei femeie bătrână ca soarele în care impresiile erau liniștite sub sacoul ponosit trase aerul adânc în

a fost o seară și apoi a fost o grefă decojită acum profm descântă mersul tău de liană prin sufrageria supusă între timp arsă enigmă în urma frumuseții aburul cafelei pare duhul sfânt al

începe cum vin visele ca mersul femeii musulmane privit în liniște este o zi anonimă sau poate că nu oamenii se uită la televizoare dintr-o obișnuință calmă inofensivă străzile au o liniște

• 1:13 PM 9/11 noapte în cluj se aud ambulanțe portiere trântite nicio legătură cu mine câteva petale de lalea zac pe mileul îngălbenit miroase a lac de unghii nu e nimeni acasă grădina în care de

tu desenezi un trandafir întins între fulgere cu gesturi largi ca și cum ai zbura nu te cunosc vorbim despre iluzii până când noaptea ne încetinește sunetele deasupra corpurilor glasul

nu mă întreba despre trenuri pierdute vino și stai lângă mine ca un rebus ori ca o haină curată pentru că nu știu ziua în care va ploua violent peste ochii mei stinși nu te speria eu nu pot

era dezlănțuită mișca din fese din microfon șunci cizmulițe avea câte o privire de prindeam marfarul din urmă 10 min înainte de show căzu un reflector regizorul de platou înjură gros 5