paul blaj

alerga și își balansa brațele a sictir flegma lui ajunse pe gazon e tâmpit fede! între timp apăruseră coji de semințe în fața băncii de rezervă noul prunea momentul unu suporterii

acest poem nu are nicio legătură cu tine îmi spuse apoi se depărtă apusul o învăluia ca un viol își supse un deget cu fața spre mine râse zgomotos apoi chicoti doar aerul îi perfora hainele

deșertul era vulgar în după amiaza aia casca soldatului înainta sudoarea ei de sudoare își zise el când se împiedică de un bidon eagle one do you copy do you copy? vocea din stație bleagă îl

și pacientul scuipa în gând ghemuit pe scaun ca un păun avea părul când țâșni în ultima întrebare nu! spuse doctorul nu cred după cum nici dumneata nu ar trebui zumzetul asistentei

nu știu. o cafea tare cu puțin lapte ar fi fost cerul meu dar dacă nu se poate ok. lângă librărie e un parc copacii sunt ca niște sticksuri cu susan singurul loc unde putem ajunge ia uite

în seara aia cu tot aerul ăla greu se juca la teatrul mic o piesă nice parcă buzunarul cu pâine nu? da mă! (silviu își aprindea țigara) nu era deci caii de la fereastră ? nu! ok nu rețin prea bine

erau acele ninsori din martie la munte lili zicea că e lapoviță eu nu ziceam nimic vroiam un mars și o cafea caldă ascultam ordinary world benzinăria gălbuie în noapte semăna cu un lan

mulți oameni intră odată în viață explozii de inocențe care mai târziu nu își au rostul sau cel puțin așa cred acum când îmi tai unghiile cu atenția distrasă de corpul tău moale unu’ dă

în cameră e cald ca într-o piersică ridic ochii și las cartea pe genunchi se deschide firesc altă dimensiune o studiez atent perdeaua prin care intră soarele nu înmugurește dar nu e vina ei,

un frig în care îmi dezmorțesc veșnicia un prosop pentru geamuri mate nimic peste aerul dinainte de a fi nimic pentru furtunile jocului acesta planeta se desface moale… sul roșu fără să am

când am intrat în supermarket se întuneca am privit încet sus metal ascuțit ora închiderii la subraț aveam jurnalul Oanei Pellea mergeam spre apartament atras magnetic de nordul unei

îmi așez aftershaveul & stuff lângă cd-urile tale de jazz clasic negrul pantofilor pare fundația viitoarei noastre locuințe prin ANL … sub zile tocite implantai puful păpădiilor suflai

există întuneric de consecințe în care aș vrea să mă simt decedat ca verdele nimic din interiorul meu nu pare să se desprindă cum cojești o piele la primul bronz ridic pe umăr rugăciuni moarte

blocurile înghesuite au tandrețea specifică unor gondole alerg spre job printre oameni care nu privesc cerul ci meteo dumnezeiește & ca un pahar dus la buze de un copil retardat în blândețe

bogdan, ieși la tablă se ridică încet băiatul cu un oftat în degete va trebui să simtă iar praful de cretă și mirosul de vanilie al profei însă înaintă spre locul ameliorat ca un turist

Ia ni ponel șto tâ scazal, no mne nravița kak tî scazal mi-ai spus demult și eu mi-am adus aminte că am un calendar de la tine, iar tocmai acum când nu știu cât de mult te interesează... elegia mea

numai am tot meditat auriu la cuvântul acesta prin toate nespusele fără să mă pot scutura cum o fac teii acum de singura lor îndrăzneală mă obișnuise pertinent cu modul intim de a ne

se face ziuă pentru tot orașul și afară plouă ca naiba, mă gândesc la oamenii care nu fac diferențe între ape apele sunt parfumuri mai sorb din cafea cu gândul la politică poate odată am să

noaptea ies pe arterele capitalei mă sprijinesc de chioșcuri închise pentru că vreau să te observ cu impresia că sunt un bețiv grosolan ce îți deosebește rochia neglijent îmbrăcată de

un oraș necunoscut privit noaptea din balconul unui etaj 7 când în liniștea unei țigări intră toți oamenii adormiți de oboseală poate fi o femeie frumoasă uitată demult fără nume și fără