paul blaj

în Muritoria online suntem, două baterii într-o lanternă ruginită, într-un sat singuratic de munte, unde dumnezeu ne-a scăpat din buzunar. cândva poet al creioanelor mele scriam fără să mă

cineva îngăduie să mă săruți rece strălucitor ca o pasăre oarbă asfaltul. am impresia că toată urbea știe să necăjească trotuarele cu tristețe. ziua se desenează din frica de a nu fi

trec prin ceață cu paltonul rupt la buzunare, mă privesc doi copii ca pe o jucărie stricată, vin să te iau de la gară cu mâinile pline, am struguri în ochi și migdale pe frunte, am lexicul

telecabina se îndrăgostise de munte, ca nasul tău de puloverul pe care îl port pempant. lipiți de sticla friguroasă a mașinăriei, pădurile par mirmidone, sub ceața ca o balerină

oamenii străzii, peisaje imense într-o galerie de nulități, noapte de zinc. în canalizarea istoriei frigul din foame arbitrează derbiul vagabonzilor, urcăm într-un troleu modern ca două

strada, zgomotul îndepărtat al autovehiculelor, încă mirosul de fum al sutienului tău, și eu, horn zilelor mele, când îmi întâmpini ochii ca pe niște polițiști reținuți pentru luare de

azi sunt o pânză pe un trup latent când te presezi adânc să destomnești seara ce intră în compartiment, stăm de un an în gară la Ploiești unghiul luminii e intermitent doar controlorul ne

ea zvâcnise din 13 ani cu forța elegantă a unei mingi de golf. bea muzică, mânca muzică, dormea muzică. mama ei arăta ca un astronaut întors de pe orbită când auzea ușa de la

bancurile îngerilor și manele răzbat prin pereții garsonierei, te ridici senzuală și intri în baie, unde robinetul stricat, convins de apă, se crede veșnic, doi bețivi trec prin dreptul

îi spunea în silă: du-te băi la lumină! și noaptea o urma în lesă. pare-mi-se că era îndrăgostit. (vorba lui Corbu: \"peste coroană se vor găsi destui care să scuipe\") da inteligentule,

să-ți spun cum stă treaba: am oprite în buzunar, mototolite bineînțeles, douăpetale de lalelevopsite, ai văzut ceva mai îngrozitor? îmi pare că port în buzunar tot Holocaustul. și asta

la o terasă umbroasă ca o declarație de iubire mă soarbe cu înghițituri mici dimineața. un cerșetor orb cu sunete aspre îmi spune povestea lui de dragoste. astăzi, sunt impresionat

te-ai trezit ametistă și mirată ciufulită și opală cu mișcări lente de replay ai întins dreapta să mă cauți lângă tine din femininul tău neoglindit veciunul de sus ascultă muzică din

poate vom simplifica pianina, culoarea, degetele albe, îmi murmură partitura din tine. tu, luciferica, arcușul tău viu pe strunele nopții... eu sunt instrumentele tale. am să îți

umbre de primăvară veșmânt al ființei mele amare cu gesturi repezi ploile din înăuntru spre afară ne pătrund doar din ochi mi-am dăruit privirea să fie haină tristă a

cineva înghesuie în tine cheful meu de viață după cum călătorii bătrâni inutilele în bagaje. plecăm la drum de balans tot ca ei, numărându-ne anii vaporoși, să nu cumva să lipsească

la o masă virtuală mă sprijin în coate pe silabele tale drogate. (Depeche Mode sau Depeche Toi-S?) universul vegetal ne crede mutanți ai urzicii. (nu e vorba de \"Urzica\")

(Iuda îi vorbea) ne vom cerceta cerebral îndelung ca două nedumeriri îmbrățișate îm mintea unui geniu. tu vei păși într-o realitate agnostică la brațul altuia cu genele de foc

să fii lângă mine când știu să cobor din trupul acesta din mâna senină apleacă-mă tandru voi fi vorbitor puțină rugină insistă să țină aprinde veșmântul de scoarță rănind voi fi trist și

de ieri locuiesc lângă mine. privesc locul unde îmi modelezi penele reci, argintii. mă privesc numai noaptea, sub lucirile de altădată... și fredonez pentru amândoi. chiar îmi place să

tu dormi și eu îți prizez visele, le trag adânc în piept până mă simt extaz, electricianul acela îți zâmbise ca o șurubelniță izolată, vezi, sunt gelos, pentru început, și trag mai adânc

Îți scriu ca și când mâine aș muri, Magda. Mi se apropie a 29-a evadare spre Dumnezeu. El fredonează în mine o melodie nouă în sol major. Împăturesc ferestrele, fixez deșteptătorul și