paul blaj

Bătrânul dascăl scria cărți cu umbrela aproape. Pe aceste cărți mai scria și dedicații în care ne sublinia numele cu roșu. Ce să fie greșit la numele nostru, mă întrebam și visam eu

mi-e rece fruntea arbore al vieții cu sevele din cântecul săgeții și brațele-mi de fum din piept răsar în somn când nădușesc sudori de var e timbrul meu ca o fanfară tristă câteva gânduri care

cine-mi mai știe urma în orașul cu ape asuprite de gondole edificii din cuvinte și astăzi când locuite când pustii atât de umede și îngropate în farmecele tale cel mai sigur mă vei

intri dar apa nu primește piatra nu aude cercurile-cercuri foșnetul lor în mine timid le privești chipurile imagine în cafea prin imagine jumătate afară jumătate în sine amară fără să

în scorbura acestui arbore voi ascunde numele tău de primăvară acolo singură în întuneric vietatea aceasta «numele tău» se va ascunde rostirii oamenilor iar când voi veni la

în fiecare zi pentru o posibilă despărțire ne pregătim (le șoptea el hainelor sale) ochii noștri în felul în care știu, sângerând (nu văzuse oameni plângând) neființă, umbră a

țin floarea strâns în palmă ca o spadă cu vârful ascuțit înspre oricine ar vrea să-ți smulgă doruri bizantine uscate într-o dulce marmeladă buzelor tale ca o serenadă privirilor tacit

așez pe colinde o cută din palme gândește zăpada flori fără prihană o luptă se duce în nopțile calme în urma Puterii apare-o poiană de-aș fi eu pădurea lumina mi-aș strânge pe care lăsa-va o

fiecare întoarcere mă surprinde pregătit pentru valsul unui timp mort mână în mînă emoția și durerea dansul absențelor ritmul pe care sufletul meu intră palid în cort îl cuprind îl

doar tu știi cum este prietene, când îți ieși din ce ai mai scump și limpede în tine, cu miezul în bătaia vântului sanguin, și vene și culoare și sunete și atrii lumini și armonii conduc a

pe malul mării nu aveai cum să locuiești în această zi ancore grele mâinile mele când nisipul ne asuprea dinții laptele din fluxul refluxul acelui estuar liniștit, adormit te visam frumoasă

singurul om care mai tace se află înspre mine, mulțumit. numără-mi degetele! îi tot spun, nerăbdător să îmi vorbească. ...și el, cu mâinile lui calde, blânde pentru început, îmi

ne vom cunoaște până în iarnă ne vom apropia cât clapele unui pian până la capăt oarecum distincte nimic din ce îmi ești nu va lua din mine nimic din ce îmi ești nu va gândi înaintea

deasupra mării ca două păsări supuse sânii tăi umezi despicând văzduhul fină și mlădioasă amfora mijlocului încinsă cu un inel de apă animale marine coapsele-ți atingându-mă

în necunoscute forme de cer, atât de galbenă-albă lumina îngheață în mine neauzită crescând printre rădăcini aparente. timid cuprind zvârcolirile norilor în respirație și întind zgribulit

stau într-un an ca într-o închisoare din care îmi zâmbești prima ninsoare e bun Crăciunul cu un ceai fierbinte sunt brazi în noi împodobiți cuminte colindele ne cheamă din

cine va ști câte urme sunt pe zăpada din urmă apocaliptica lumină rece ne însoțea în pasul nostru greu și râurile încordate-n munți sub gheața vorbelor aspru strigau perechea

mai bolnav ca depărtarea curg în pietre mă surprinde gestul morii de cuvinte veșnic te voi mângâia-n silabe apa minte veșnic te voi adora în perimetre.

nu îmi voi șterge comorile plânsului, ridurile așezate bine, de suflet. ca un bolnav,pe drumuri întinse de umbră, bătălia pentru gând mă coboară fin în carantina luminii. paturi albe,

limpede ca ispita mă privești și întrebi de cunosc dinamita ochilor tăi superbi nu-ți răspund pentru suflet nici nu vreau a răni spun că tare sunt singur fără brațul tău gri mă ridic de

spune-mi că nu îți plac orhideele că mă voi întoarce acolo unde am rămas că mâinile tale vecine cu sufletul meu vor fi primitoare leagă-mă de garduri să te pot privi când treci să

nu-mi voi trezi din palme pământul negru, aspru, ești singura câmpie ce mi l-a dăruit dormind cum știe pruncul lumină să primească în somnul cel mai rodnic în somnul ocrotit sunt sigur

știam eu că ești elegantă atâtea gesturi admiram nuanța lor insinuantă ah, ce să mai vorbim, madam îți ascultam uimit într-una inteligența cotitoare de patru stele și minciuna și …supa de

respirau felinare după muguri de ploaie o armată de simțuri tremura în asalt cuceream două buze în lumina de paie mă chemai ca să-ți vindec dorul tors din înalt petreceam lângă noapte buni