paul blaj

cum râde pământul între două morminte când murmură viața ca o vară în ploi adorm căutat de o buză fierbinte cu gust de caisă dezmierdată-n altoi mă pierd între vârste oxigen de

ți se albise-n păr furtuna sculptai surâsul vieții mele când ascuțită ca minciuna o daltă adormea pe piele te căutam cu ce primisem dar tu râzând mă potriveai înțelegeam că ne lipisem ca

un straniu dor mă trece ca frunza în aramă țin strâns recunoștința la piept un suvenir al vămilor de gusturi la care nori deshamă cel gând pribeag ca slugă a unui trandafir privesc întors cum

mi-aș da o mână ca să-ți vindec ochii de buze să-ți lipesc un râs alene m-aș îmbrăca în frunze moldovene genunchii ți i-aș decupa cu rochii ascult cum torci aleator din gene și pierzi un

gândul trezește vorba din nopțile minore pianul netezește șoapte în încăperi sunt adormite-n anii ce îmi surâd doar ore sub primăveri de fapte zăpezi de mângâieri mă rog să stea înghețul

străin de anii tăi ca de cocori ce se ridică palizi dinspre moarte spre-un anotimp de dor și întrebări de care numai unii mai au parte voi aștepta aici între comori iubind Pacificul din

Gabrielei m-aș îmbrăca în toamnă să vin a te culege desăvârșită mie de soarele-mi din frunte va crește neascunsul îl vom subînțelege mă voi certa cu pomul un somn de amănunte eu sunt

era o noapte de duios cu blaga înspre suflet erai atentă din frumos iubind al vorbei umblet o vrajă fin ne-adulmeca veșmintele de bine simțeam că mierea învia în ochii tăi albine și a

și de-aș fi vrut să mă opresc în primăvară cale de un veșmânt cale de o-mpăcare nu aș fi avut timp pentru trup nu aș fi avut supărare mai mare ca tine și cuvintele mele de

Gabrielei în dansul de vară abia începută al gleznelor tale-n a mele odăi privirea mea pare acea alăută ce tulbură seva-nfrunzind

o frumusețe păgână va smulge chipului tău doar pudoarea *** nu voi stinge farmecul orgolios ca un miez de noapte după ploaie *** forme…sânii tăi vor suporta înfloriri

dacă m-aș coborî în lumea ta de basm venind prin multe multe suflete-dojană o pasăre plutind pe cerul de sarcasm spre primăvara unui somn de melomană voi ști că dormi frumoasă caldă pe un

l-am întâlnit pe cel plictisit de viață, de tumorile metafizice, așa le numea el, pe cel care se desfăta privind fumul unei țigări, fum care îl purta spre gând anxios sau spre caldul neant de

mă pot încrunta în ochii tăi te pot lega de mâna mea stângă unde vei învăța basmele unghiilor și liniștea nedumerită a auricularului de a fi când primul când ultimul te pot polei

a fi matur înseamnă a iubi o lume generată de candoare și a-i găsi în fiecare zi defectele de zbor îngrozitoare a fi copil înseamnă a grăi o limbă stinsă fraged în splendoare a crește

mă gândesc să îmi întorc iar grădinile spre tine clipele din ochi să-ți storc în paharul cu aldine buzele oftatul stâng gâtul cu miros de vie lasă-mă ca să le strâng într-o

când mă îmbăt cu nopți contradictorii visez să nu mă recunoască zorii spumoase-mi torn în vorbe catifele mă fac chenar al gândurilor mele și ascultând cum doarme veșnicia respir încet de

ne întâlnim în satul de candori întinerind un zâmbet te răsfață ne despărțim căci suntem trecători pe chipul tău adoarme o roșeață te urmăresc în stoluri ironii veșmintele cu iz de

ți-e zâmbetul de seară ca un lanț în care mă întorc câinește iară iubită purpurie din Bizanț vitraliu cu nuanță de secară ne despărțea șoseaua grea de somn ne locuia

când construiam din întrebări palate când ridicai spre mine ochii de cafea vorbeam de nopțile din doi plecate și farmecul în noi se odihnea îngenuncheam prin zile vechi

sunt acela ce vrea ca să fie mințit că toamna e zână cu gesturi brutale că timpul e-al brumelor arhimandrit că gol va fi iadul și goale spitale sunt acela ce vrea ca

nocturn orașul din vale clipea în lumini moi de toamnă admiram unghiul buzelor tale și eram geometrici înseamnă descântam o nuanță frumoasă într-o lume de pierderi și

ce poftă de a-mi îngropa fața în nopțile fumurii de pe umerii tăi într-o joacă minoră, nopți în care buzele mele ți-ar fi semiluni peste văi fruntea mea auroră,

icoană hoinară voi căuta pe masă un suspin îmi va pleca din brațe primăvara te vei retrage-n zâmbetul divin din cântec îți vei smulge doar chitara îți voi lăsa pe tâmple un